Societatea de salubrizare a Consiliului Local a ajutat la intermedierea uneia dintre cele mai mari afaceri ale lui Gheorghe Pricopi. Firma a fost folosită practic în interesul personal al directorului general şi l-a ajutat pe acesta să parafeze un contract de peste 6 miliarde de lei vechi pentru numai patru luni de zile. Iar pentru ca tacâmul să fie complet unitatea municipalităţii a fost băgată într-un domeniu cu care nu are nici o legătură.
Urban Serv participantă la o cerere de oferte pentru servicii medicale & de trei ori Pricopi
La o săptămână de la declanşarea scandalului „Afacerii halatelor albe” de la Spitalul de Psihiatrie,
Botoşăneanul.ro reuşeşte să creeze tabloul aproape complet a ceea ce s-a întâmplat acolo. După cum vă informam marţea trecută, contractul prin care o firmă controlată de Gheorghe Pricopi a ajuns să asigure personal medical pentru unitatea de la marginea oraşului nu a fost dobândit în urma unei licitaţii desfăşurate prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), deşi, incredibil, Gabriel Oprişanu a emis precizări în care tocmai asta spunea, că SEAP nu are culoare politică şi că s-a făcut licitaţie electronică. De fapt, procedura a fost una de selecţie de oferte, adică Spitalul de Psihiatrie a trimis unor firme solicitarea de a i se trimite propuneri pentru asigurarea de personal medical şi auxiliar.
Aici încep şi marile surprize deoarece
toate cele trei firme cărora li s-au trimis astfel de solicitări sunt conduse de acelaşi om: Gheorghe Pricopi. Mai concret, Spitalul de Psihiatrie a trimis adrese la SC Agrostar-Experiment SRL, societate la care Pricopi este administrator şi deţine 70% din părţile sociale, la SC Pricop Company SRL, agent economic la care acelaşi Pricopi este administrator şi proprietar a 60% din părţile sociale şi, ţineţi-vă bine, SC Urban Serv SA, nimeni alta decât firma de salubrizare a oraşului. Cu alte cuvinte, conducerea de la Psihiatrie a cerut o ofertă pentru servicii de asigurare de personal de asistenţă medicală unei firme care nu are nici o treabă cu o astfel de activitate, care mătură oraşul, îl deszăpezeşte, colectează şi transportă gunoiul şi are grijă de rampa de gunoi. Culmea este că a primit şi răspuns de la firma în cauză. Oferta trimisă de SC Urban Serv SA nu a avut însă darul de a convinge conducerea unităţii medicale. Contractul a fost semnat cu SC Agrostar-Experiment SRL, iar SC Urban Serv SA a fost bună cât să ajute la asigurarea celor trei oferte necesare pentru a da damful de legalitate necesar procedurii de achiziţie publică. Şi asta pentru că, deşi teoretic invitaţiile de a depune oferte s-au trimis la trei persoane juridice diferite, în realitate conducătorul celor trei este acelaşi: Gheorghe Pricopi.
O firmă de curăţat clădirile dă o lovitură medicală
În acest fel, cu largul sprijin al firmei de curăţenie a oraşului, unde Pricopi este director, SC Agrostar-Experiment SRL, companie la care acelaşi om este patron, a reuşit să semneze pe 30 august un contract pentru „servicii de asigurare de personal de asistenţă medicală” pentru 52 de angajaţi, oameni care în realitate ceruseră spre sfârşitul lunii iulie concediu fără plată, iar acum au fost trecuţi pe SC Agrostar-Experiment SRL. Contractul este în valoare de 632.400 de lei şi survine celor două parafate pe luna iulie, cu acelaşi obiect, în valoare totală de 151.813 lei şi pentru care nu s-a mai obosit cineva să organizeze măcar un simulacru de cerere de ofertă. Parafarea amintitelor contracte de către SC Agrostar-Experiment SRL reprezintă o lovitură financiară în adevăratul sens al cuvântului. Societatea înfiinţată în 1994 a avut în ultimii patru ani o cifră de afaceri care a oscilat între 136.813 lei anul precedent şi 185.597 lei acum trei ani. Un simplu calcul ne arată că
numai contractele semnate pe o lună de zile cu Spitalul de Psihiatrie înseamnă cam cât cifra de afaceri pe un an de zile, iar celălalt, parafat pentru perioada septembrie – decembrie, reprezintă cifra de afaceri a societăţii pe vreo patru ani de zile. Elocvent este şi faptul că în aceiaşi patru ani firma a avut între 11 şi 14 angajaţi şi dintr-o dată ajunge să asigure 52 de oameni pentru o singură unitate.
Sedii de Dosarele X
Incredibil este că toate aceste lucruri se întâmplă în condiţiile în care obiectul principal de activitate al societăţii nu ţine de domeniul medical şi nici măcar de plasarea de forţă de muncă.
„Activităţi general de curăţenie a clădirilor”, acesta este obiectul principal de activitate al societăţii. Dar asta nu este tot. Conform datelor eliberate de Oficiul Registrului Comerţului, SC Agrostar-Experiment SRL îşi are sediul la parterul unui bloc din bulevardul George Enescu. În realitate însă firma, deşi în acte este proprietară a respectivului apartament, nu desfăşoară nici o activitate acolo.
Respectivul spaţiu (foto jos) este de fapt închiriat de câţiva ani unei firme de tehnică de calcul.
Nu există nici o siglă sau ceva de acest gen cu SC Agrostar-Experiment SRL, ci doar reclamă la „Infinity Solutions”, firma care în realitate îşi desfăşoară acolo activitatea. SC Pricop Company SRL, cealaltă firmă folosită pentru legalizarea cererii de oferte de la Psihiatrie, nu are nici ea ca activitate de bază asigurarea de servicii medicale sau măcar intermedierea de forţă de muncă.
„Activităţi general de curăţenie a clădirilor”, este şi în cazul acestei societăţi obiectul principal de activitate. De asemenea, potrivit aceloraşi informaţii de la Oficiul Registrului Comerţului, SC Pricop Company SRL a avut în perioada 2005 – 2010 sediul în acelaşi apartament din bulevardul George Enescu, deşi firma de calculatoare fiinţează acolo dinainte de 2010. Societatea are din 2007 patru angajaţi şi o cifră de afaceri care a variat între 64.880 şi 101.865 lei.
Bugetul spitalului prejudiciat cu peste 1,7 miliarde de lei vechi
Concluzionând, o firmă care nu are ca obiect de activitate servicii medicale şi care nu are nici o activitate la sediul declarat a reuşit să semneze un contract pentru asigurarea de personal de asistenţă medicală cu ajutorul altor două firme, dintre care una este societatea de salubrizare a oraşului, care de asemenea nu au vreo legătură cu activitatea medicală, iar toţi trei aceşti agenţi economici sunt conduşi de fapt de aceeaşi persoană: Gheorghe Pricopi.
În urma parafării acestei afaceri bugetul Spitalului de Psihiatrie cheltuieşte în plus o importantă sumă de bani. Astfel,
dacă cele 52 de persoane ar fi rămas în continuare angajate la unitatea medicală se cheltuia în perioada august – decembrie 612.585 lei, în timp ce,
prin trecerea angajaţilor pe o firmă privată şi introducerea unui intermediar pentru asigurarea serviciilor medicale se cheltuieşte pentru aceeaşi perioadă de timp 784.213 lei. Rezultă astfel o diferenţă de 171.628 de lei, peste un miliard şi jumătate de lei vechi, consumată în plus prin contractele semnate cu SC Agrostar-Experiment SRL.
„Nu am luat 52 de persoane, am făcut un calcul să văd de câte am nevoie să asigur activitatea şi am luat 36 şi am contractat serviciul prin SEAP, 36 de persoane sunt angajate şi care mare tam-tam cu ce a făcut Oprişanu. Metoda asta este practicată de multe spitale din ţară, nu am inventat eu asta, în SUA nici nu există angajaţi ai spitalelor, toţi sunt pe asociaţii”, afirma
Gabriel Oprişanu, managerul Spitalului de Psihiatrie, vineri 14 octombrie. După cum am arătat, în realitate contractarea nu s-a făcut prin SEAP şi nici nu este vorba de 36 de persoane, ci de 52.
Şeful de la Urban Serv n-a avut timp să discute despre afacere
Gheorghe Pricopi a evitat vineri o discuţie pe tema participării SC Urban Serv SA la achiziţia publică de la Psihiatrie.
„Discutăm luni chestia asta că eu sunt ocupat acum”, ne-a transmis
directorul SC Urban Serv SA şi totodată administratorul SC Agrostar-Experiment SRL şi SC Pricop Company SRL. Referitor la participarea societăţii de salubrizare a oraşului la procedura de achiziţie publică de la Spitalul de Psihiatrie, acesta a mai spus totuşi că,
„cine primeşte cerere de ofertă probabil dă şi ofertă” şi că
„nu-i vorba de medicină, acolo este vorba de plasare de personal”. Consiliul Judeţean a efectuat un control la faţa locului şi, în ciuda afirmaţiilor făcute de Gabriel Oprişanu precum că s-ar fi concluzionat că toată achiziţia a fost corectă, preşedintele CJ Mihai Ţâbuleac a dat asigurări că nu acesta este rezultatul acţiunii şi n-a eliminat posibilitatea demiterii şefului de la Psihiatrie.
„Vorbim de oameni, deci vorbim de oameni şi, din punctul meu de vedere, cine a greşit să răspundă. Şi răspunsurile sunt limitate în funcţie de gravitate (…). Unul are o vină şi unul care face o deturnare de fonduri are o altă vină, dar să lăsăm organele de control care s-au sesizat să îşi facă treaba, că ştiu că se sesizează şi din presă, şi din alte reacţii ”, a afirmat
primarul Cătălin Flutur. Din câte se pare oferta trimisă de SC Urban Serv SA nu ar fi fost semnată de directorul PDL Pricopi, ci de un angajat care este consilier local PSD.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE POVESTEA AFACERII HALATELOR ALBE DE LA PSIHIATRIE:
Afacerea halatelor albe – director PSD şi unul PDL angajează cadre medicale prin Agrostar
Minciuni de aproape 200.000 euro & date incredibile în „afacerea halatelor albe”