Din cauza modului în care societatea Urban Serv a intervenit la momentul în care a izbucnit incendiul de la fosta rampă de gunoi a oraşului, unitatea care se ocupă de salubrizarea municipiului ar putea fi sancţionată de comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu.
Fosta rampă de colectare a deşeurilor de la Botoşani urmează a fi monitorizată de către comisarii de la Garda de Mediu până la deschiderea noului spaţiu de stocare temporară, aceştia fiind prezenţi zilnic în locaţia de la marginea municipiului. Deşi a fost închis pe data de 16 iulie 2012, obiectivul se află tot în administrarea societăţii Urban Serv. „
Gestiunea nu a fost predată de la Urban Serv către unitatea de implementare a proiectului sistemului integrat al managementului deşeurilor. Deci până nu se face acel proces verbal de predare – primire, toată responsabilitatea revine fostului administrator”, a declarat
Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu.
CITEŞTE:
Primarul cere demisia a doi directori de la Urban Serv, unu-i PSD-ist
Măsuri cu privire la poziţia luată de conducerea societăţii subordonată municipalităţii care au atras după sine şi luări de poziţie publice din partea primarului Ovidiu Portariuc, urmează a fi luate imediat după deschiderea noului spaţiu unde vor fi aduse gunoaiele. „
Deocamdată se face monitorizarea, s-au impus măsuri tehnice şi când se finalizează întreaga activitate de monitorizare vom lua şi măsurile necesare, pe lângă cele tehnice. În continuare, monitorizăm, se mai pot înregistra situaţii de auto-aprindere”, a mai completat
Rodica Zelincă.
Cert este faptul că, motivul principal care ar fi dus şi la cererea publică a demisiei celor doi directori de la Urban Serv, a fost lipsa de reacţie în momentul în care izbucnit incendiul la rampă. Salariaţii unităţii ar fi dezafectat o sursă de alimentare cu apă de la rampă care ar fi înlesnit cu mult eforturile depuse de pompieri pentru stingerea flăcărilor.
„Li s-a impus ca acel furtun de la sursa de alimentare a rampei până la puntea rampei să fie furtun operaţional ca sursa de apă să poată fi deschisă la orice oră din zi şi din noapte. Din verificările făcute de comisari, pe perioada cât a fost auto-aprinderea s-a constatat că, cei din rampă au dezafectat acea instalaţie”, a mai spus
Zelincă.
VEZI şi:
Directorul Urban Serv despre demisie : Am luat şi eu în calcul această variantă