Deşi mai sunt aproximativ două luni de zile până când oficial iarna ne bate la uşă, societatea Urban Serv a început deja pregătirile pentru sezonul rece. Utilajele care vor fi folosite pentru fluidizarea traficului odată cu căderea primei zăpezi au trecut deja prin reviziile tehnice necesare, iar şefii unităţii bagă mâna în vistierie pentru a cumpăra nisip şi sare pentru a umple stocul din depozit. Aceste materiale antiderapante vor fi achiziţionate prin selecţii de oferte, primele deja ajungând pe biroul directorului general al societăţii. „
Avem vreo trei sau patru oferte depuse la nisip concasat. O să luăm în primă fază vreo 300 de tone de nisip iar sare o să luăm toată iarna în jur de 1.000 de tone dar în primă fază luăm 200 de tone de sare. Dacă nu o să ningă şi va fi uscat nu am ce face cu sarea. Ea se strică în depozit, se topeşte, îşi pierde calităţile”, a declarat
Gheorghe Pricopi, director general Urban Serv. O tonă de nisip concasat ajunge în medie la un preţ de 32 de lei noi, iar ofertele au fost depuse de mai multe societăţi din judeţ. (G.E.)