Cu doar o zi înainte de a da declarații la DNA Suceava, Florin Țurcanu ar fi demisionat din Partidul Național Liberal. Deși informația este vehiculată intens de miercuri seară, liderii vechiului PNL Botoșani susțin că nu au văzut nici o demisie.
Senatorul Viorel Grigoraș, copreședintele organizației județene, a declarat că nu are cunoștință ca fostul șef al filialei să fi renunțat la calitatea de membru de partid, iar deputatul Verginel Gireadă ne-a spus că s-a depus într-adevăr ieri o demisie la secretariatul partidului din strada Teatrului, dar că aceasta nu îi aparține lui Florin Țurcanu. Nici Gheorghe Sorescu, înlocuitorul lui Țurcanu în fruntea CJ Botoșani, nu știa astăzi dimineață de demisia fostului președinte al PNL. (S.B.)
În alte județe părinții sunt amendați de Poliție pentru absențele copiilor – SITUAȚIA la Botoșani
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Un botoșănean deghizat în medic SMURD a luat casele din Maramureș la rând
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Localitatea din Botoșani cu gară și șine dar unde trenul nu a ajuns niciodată
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Fără precedent: Peste 250 de oameni s-au trezit cu buletinele eliberate la Botoșani, anulate
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Gabriela Erdic
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile