S-a întâmplat duminică, 10 septembrie 2023.
Tânărul a fost reținut după ce a condus sub influența alcoolului și a fost oprit cu focuri de armă de polițiști.
Duminică, 10 septembrie 2023, în jurul orei 4:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător auto conducea agresiv, plecând de pe loc cu turarea excesivă a motorului și patinarea roților motoare.
Întrucât acesta nu s-a conformat, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului cu autospeciala de poliție, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice, pe o distanță de câțiva kilometri, până la ieșirea din localitatea Răchiți, când autoturismul se îndrepta înspre extravilanul localității, moment în care polițiștii au executat 5 focuri de avertisment, în plan vertical și înspre pneuri.
În urma utilizării armamentului nu au rezultate victime sau pagube materiale.
Ulterior, conducătorul auto a oprit autoturismul, fiind stabilită identitatea acestuia în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Mihălășeni.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 4.000 de lei, pentru conducere agresivă, neoprire la semnal și conducere pe sensul opus de mers.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.
Precizăm faptul că de la începutul anului până în prezent, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au constatat în flagrant delict, 43 de infracțiuni de conducere sub influența alcoolului și 5 infracțiunii de conducere sub influența drogurilor.
În cazul a 6 dintre persoanele bănuite, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.
Siguranța participanților la trafic este una dintre prioritățile Poliției Române, fiind desfășurate în mod constant activități de prevenire și combatere a accidentelor rutiere.
Recomandăm conducătorilor auto să nu se urce la volanul autoturismului dacă au consumat alcool sau substanțe interzise, să respecte normele rutiere și indicațiile polițiștilor rutieri.
(Sursa foto - Gherla Info)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024