Un tânăr din județul Botoșani este cercetat de polițiști, după ce a consumat băuturi alcoolice și s-a urcat la volan. Depistat în trafic de un echipaj de la Biroul Rutier, conducătorul auto a refuzat să sufle în etilotest.
Marți, 12 aprilie 2016, ora 2.05, a fost depistat în trafic, pe strada Marchian din municipiul Botoşani, un autoturism care se deplasa fără să aibă în funcţiune sistemul de iluminare. Poliţiştii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, însă conducătorul autoturismului a continuat deplasarea până pe strada Teatrului. Conducătorul auto, identificat în persoana lui N. A. de 20 de ani, din comuna Roma, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, procedură pe care conducătorul auto a refuzat-o.
”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive”
- Comunicat IPJ Botoșani
Pompierii i-au vizitat pe singuraticii la care nu bate nimeni la ușă
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
De ASTĂZI: 16 tineri au intrat în Poliția Botoșani pe ordine publică
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
O „struțo-cămilă” oprită la frontieră: Moldovean, mașină din Franța, permis din Polonia
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
Doi polițiști din Botoșani au salvat viața unui tânăr care atârna în ștreang
Gabriela Erdic
Dec 23, 2024
ULTIMA ORĂ: Accident pe strada Tudor Vladimirescu, tânăr ajuns la spital
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile