Oamenii legii au descoperit mai multe nereguli.
La data de 3 martie 2021, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Frumușica au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe drumul comunal DC 46, însă conducătorul auto și-a continuat deplasarea.
Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximată 4,5 kilometri, reușind blocarea sa în trafic pe un drum secundar.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 25 de ani din comuna Frumușica, precum și faptul că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul pe care îl conducea avea numerele de înmatriculare expirate din anul 2018.
Mai mult de atât, conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,41 mg/l în aerul expirat și figura în bazele de date ca fiind în carantină la domiciliu din data de 2 martie 2020. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
De asemenea, tânărul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei la domiciliu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FC Botoșani, egal în ploaie cu Farul lui Hagi - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Jandarmi botoșăneni înaintați în grad cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a României
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Mascați, polițiști și jandarmi la Toamna Bobocilor: Amenzi și localuri verificate
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
„Comercianți” prinși în timp ce vindeau varză direct din portbagaj
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024