Uniunea Social Liberală a câştigat majoritatea în prima comisie constituită de noul Consiliu Judeţean. Este vorba de cea de validare, care va funcţiona pe toata durata mandatului de patru ani.
Preşedintele CJ Florin Ţurcanu a solicitat consilierilor să facă propuneri care să fie votate şi în urma acestora Sergiu Marian de la PSD a devenit preşedintele comisiei, Luiza Alexandru de la PNL secretar, iar Gabriel Alexandru de la Mişcarea pentru Botoşani simplu membru. Potrivit legii comisia putea avea trei-cinci membri, însă s-a optat pentru numărul minim. Imediat s-au validat mandatele consilierilor judeţeni, după care cu toţii au depus jurământul. Ţurcanu le-a dat indicaţii câtorva, cerându-le să ţină mâna dreaptă pe Biblie şi Constituţie.