Consilierii judeţeni din cadrul USL readuc în atenţie în şedinţa ordinară de Consiliu Judeţean care va avea loc la finele acestei luni problema hotărârii atacată de prefect în contencios administrativ cu privire la repartizarea unor sume pe anumite capitole bugetare pentru primării.
„
Comisia noastră juridică analizează ceea ce s-a întâmplat având în vedere că ieri au fost trimise către primăriile din judeţ adresa prefectului, comisia juridică va analiza toate documentele şi pentru şedinţa de CJ de luni vom stabili o strategie pe acest domeniu. Dacă este atacată în contencios poate cel mai bine ar fi ca justiţia să îşi exprime punctul de vedere”, a declarat
Cătălina Lupaşcu, vicepreşedinte CJ.
Dat fiind faptul că hotărârea de Consiliu Judeţean a fost atacată de prefect în contencios administrativ şi până la pronunţarea judecătorilor este suspendată de drept, potrivit vicepreşedintelui CJ, cel mai probabil unităţile administrativ teritoriale îşi vor adopta bugetele fără a include şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe unităţi administrativ-teritoriale, pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, precum şi pentru susţinerea proiectelor şi programelor de dezvoltare locală, pe anul 2012. „
Nu se va merge pe bugetul de anul trecut, se aprobă bugetele inclusiv cel al CJ fără aceste sume, se poate, deci practic Prefectura a atacat doar aceste sume, astfel încât autorităţile locale să îşi poată desfăşura activitatea cum se cuvine”, a mai spus
Cătălina Lupaşcu. (G.E.)