Membrii Uniunii Social Liberale vor face o şedinţă marţi, 28 septembrie 2011, în care vor prezenta o serie de soluţii pentru evitarea comasării Spitalului Judeţean cu Spitalul de Copii, cel de Psihiatrie şi Maternitatea. În acelaşi timp USL-iştii urmăresc clasificarea Spitalului Mavromati în categoria a III-a, în acest sens ei creionând o serie de propuneri pentru atingerea acestei ţinte. În altă ordine de idei, se doreşte şi demiterea managerului Ovidiu Mimor de către membrii alianţei.
Mihai Aroşoaie, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) este nemulţumit de atitudinea managerului Spitalului Judeţean Ovidiu Mimor care nu a găsit o soluţie pentru a evita comasarea spitalelor. „
Am primit sarcinile pentru că până la urmă este rolul nostru să rezolvăm odată problema asta cu situaţia Spitalului Judeţean, în sensul de a accede la gradul III de clasificare. Şi la şedinţă încă se lucrează. Avem deja nişte soluţii şi venim cu ele. Deşi ăsta e rolul managerului de spital”, a declarat
vicepreşedintele CJ. Acesta consideră că este necesar şi realizarea unui studiu de impact care să reflecte real
itatea indicelor de complexitate medicală, respectiv care sunt resursele necesare spitalului în concordanţă cu pacienţii trataţi şi complexitatea cazurilor. „
La Spitalul Judeţean banii nu vin numai pentru gradul spitalului, sunt mai multe criterii. Următorul criteriu în afară de grad este ICM-ul, indicele de complexitate medicală. Dacă Spitalul Judeţean are aproape 1, să zicem Maternitatea vine cu un 0,6. Când începi şi îl cumulezi duci în jos Spitalul Judeţean. Bun ca să ai o imagine foarte clară trebuie să ai un studiu de impact, (...) la urmă îţi spunea un expert, se trage linia şi cădeai pe nişte cifre. Acuma se aruncă tot felul. Dacă s-a ajuns să spună managerul de la Mavromati că se pierde UPU şi cu SMURD-ul? Dacă am văzut că nu se mişcă ei le-am găsit noi soluţii”, a adăugat
Mihai Aroşoaie.
USL vrea demisia managerului de la Spitalul Judeţean
Printre aceste propuneri se numără şi demiterea doctorului Ovidiu Mimor, care în opinia USL nu este competent pentru a fi manager de spital. „
USL-ul doreşte din partea Consiliului Judeţean ca şase luni de zile să preia temporar conducerea Spitalului Judeţean prin specialiştii lui. În şase luni de zile să ne asumăm acest rol de a aduce Spitalul Judeţean la gradul III, în condiţiile în care celelalte trei unităţi rămân ca entităţi separate”, a afirmat
Gabriel Oprişanu, candidatul USL pentru Primăria Botoşani.
Elsa ŞEICA