Primăria Flămânzi a devenit, ca multe alte instituţii bugetare din ţară, un loc unde angajaţii se simt ca acasă nu pentru că atmosfera ar fi relaxată, ci pentru că foarte mulţi funcţionari sunt rude între ei.
Familii întregi au avut, ca prin minune, parte de succes atunci când s-au scos la concurs posturile de funcţionari publici sau contractuali, câştigând concursurile cu brio, ocupând posturile bugetate şi cu peste 10.000 de lei. O practică în care PNL excelează este aceea de a organiza concursurile de angajare astfel încât să fie recompensaţi cu o slujbă la stat cei care au adus, sau aduc, servicii liderilor politici. Pentru că în localităţile nu foarte mari numărul acestora nu este nici el prea mare, apar în statele de plată familii întregi.
Situaţia a ajuns în atenţia locuitorilor din Flămânzi, care s-au adresat consilierilor USR în audienţe şi au cerut lămuriri. În urma unor astfel de discuţii, dar şi pentru că USR Botoşani are ca obiectiv transparentizarea angajărilor publice, consilierii USR ai orașului Flămânzi au iniţiat o hotărâre de Consiliu Local pentru aprobarea unui protocol de colaborare cu Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). O nouă procedură ar fi prevăzut ca subiectele la concursurile de angajare să fie trimise de ANFP cu câteva minute înainte de organizarea efectivă a probelor scrise, astfel reducându-se posibilităţile de încălcare a legii. Demersurile au fost făcute, a fost obţinut acordul ANFP, iar proiectul de hotărâre al consilierilor USR a fost depus la secretariat pentru a fi dezbătut în legislativ. După 6 luni de aşteptare proiectul a fost supus la vot în ultima şedinţă a Consiliului Local din luna august şi, bineînţeles că, a fost respins.
„A fost respins pentru că nu a avut suficiente voturi PENTRU. Toți colegii de la PNL, dar și un coleg de la PSD s-au abţinut de la vot, fără să dea vreo explicaţie plauzibilă. Nu se doreşte transparenţă, asta este singura explicaţie ce poate fi dedusă de aici”, a declarat consilierul Eusebiu – Ilie Iftode.
Angajaţii Primăriei Flămânzi apar, cu nume şi prenume, chiar pe site-ul instituţiei, acolo unde oricine poate să vadă câţi membri din fiecare familie sunt.
Salariile brute plătite în momentul de faţă în administraţia flămânzeană, conform coeficienţilor publicaţi tot pe site-ul primăriei, ajung la 6.936 de lei pentru un consilier superior, la 9.266 de lei pentru un şef de birou, sau la 10.123 de lei pentru un şef de serviciu.
În toate consiliile locale în care USR a câştigat mandate de aleşi locali, consilierii au depus proiecte de hotărâre pentru angajări corecte, însă primarii PSD-PNL şi majorităţile lor din legislative le-au respins rând pe rând, în cei doi ani ce au trecut de la ultimele alegeri.
(Comunicat USR Botoșani)
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024