Cel puțin trei cartiere ale Municipiului Botoșani au constatat pe nervii locatarilor că rețeaua de canalizare a municipiului este din ce în ce mai înfundată și că operatorul de apă nu are soluții.
Este vorba despre zona Colonel Victor Tomoroveanu, despre Aleea Viilor, dar și de zona Aleii Curcubeului.
Trezindu-se cu dejecțiile în casă sau în subsolul blocului, deși au făcut curățenie și au înlocuit toate conductele din condominiu, botoșănenii sunt disperați de calvarul pe care îl trăiesc zi de zi: mirosul pestilențial, mizeria și riscul de infecție. Au sunat în repetate rânduri la Nova Apaserv, au fost în audiență la președintele Consiliului Județean, au apelat la presă, au scris pe rețelele de socializare, cu alte cuvinte au epuizat orice modalitate de petiționare. Fără niciun rezultat. Ținând cont că au ajuns să dea bani din buzunar inclusiv pentru înlocuirea unor conducte din spațiul public, că plătesc din banii lor fiecare intervenție pentru curățarea subsolurilor ce se tot re-inundă, este dreptul lor să întrebe: până când să mai suporte și cine își asumă bătaia de joc?
USR Botoșani vorbește în numele acestor botoșăneni și o întreabă pe șefa CJ-ului, instituția care are în subordine operatorul de apă și canal: ”Cine plătește, doamna președinte?”
Chiar specialiștii de la Nova Apaserv au explicat, de câteva ori, chiar, că rețeaua de canalizare este veche și colmatată. Are nevoie de intervenții de curățare, de echipamente moderne, pentru care Nova apelează, în rarele situații în care o face, la operatori din alte județe. USR Botoșani cere explicații pentru lipsa unor astfel de echipamente la Botoșani, pentru lipsa unor strategii care să ducă la curățarea și repararea, dacă nu modernizarea rețelei de canalizare. Banii oamenilor sunt luați, fără rețineri, însă serviciul nu este asigurat. Este o situație de încălcare flagrantă a contractelor și a legilor aferente.
”Doamna Federovici, asumați-vă responsabilitatea pentru bătaia de joc de la Nova Apaserv! Vă încăpățânați să spuneți că nu răspundeți de activitatea operatorului de apă. Este în directa subordine a dumneavoastră! Ieșiți în presă doar ca să luați apărarea noilor dumneavoastră angajați de la Nova, cu salarii foarte grase de altfel, pretinzând că își fac treaba și îi găsesc pe marii hoți ai Botoșaniului: oamenii de afaceri. Nu mai aruncați cu noroi în oamenii de afaceri din Botoșani, ci, mai degrabă scoateți-vă interesele politice dintr-un operator aflat în pragul falimentului”, este mesajul deputatului USR, Andrei Drancă.
Uniunea Salvați România ține să spună public că performanța conducerii de la Nova Apaserv va fi analizată în detaliu, pentru a se vedea exact care sunt meritele celor angajați chiar dintre apropiații Doinei Federovici pentru a crește gradul de încasare a facturilor, în timp ce de serviciile oferite populației nu se ocupă nimeni.
(Comunicat USR Botoșani)
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024