Orașul Răscoalei se confruntă cu o problemă majoră în ceea ce privește serviciile de medicină de familie.
Decesul și ieșirea la pensie a unora dintre medicii din oraș, dar și modul în care a fost organizat sistemul medical în ultimii ani, vor duce ca sănătatea celor peste 10000 de locuitori să rămână în grija unui singur medic de familie, crescând presiunea pe Urgențele din Municipiul Botoșani. Mai mult, când, în sfârșit s-a aprobat înființarea unui centru medical de permanență fix, se pare că nu va fi cine să ofere serviciile medicale necesare.
USR Flămânzi a promis în campania electorală derularea demersurilor pentru înființarea unui centru medical de permanență fix, astfel încât flămânzenii să nu trebuiască să tot caute medicii de familie de gardă și să se deplaseze până la cabinetele lor între orele 15 - 08. Administrația locală a refuzat, însă, până acum, să ia în calcul o astfel de organizare, însă noi prevederi legale au închis centrul de la Flămânzi tocmai pentru că era mobil. Așa se face că, deși se vorbește în spațiul public despre necesitatea unui cabinet fix de mai bine de 10 ani, doar când legislația a obligat autoritățile, s-a putut realiza obiectivul. Deși inițiativa a fost a USR, iar hotărârea de C.L. a fost propusă spre aprobare de primarul liberal, consilierii locali USR consideră că, atât timp cât sunt avantajați cetățenii, toată lumea are de câștigat. Cabinetul medical fix, care să ofere servicii de specialitate înafara programului de lucru al medicilor de familie, va funcționa pe str. Spitalului nr. 22, în clădirea în care funcționează și stația de ambulanță Flămânzi. C.L. a aprobat deja locația și plata utilităților.
Problema rămâne, însă, nerezolvată, întrucât din cei 7 medici de familie necesari la Flămânzi au rămas doi, din care unul va ieși în curând la pensie.
”Noi ne bucurăm că măsura promisă în campanie de USR Flămânzi privind deschiderea unui centru fix de permanență medicală a fost transformată în realitate de legislativul local, dar ne temem să nu fie prea târziu și inutilă. Sperăm că numărul mare de pacienți și drumul relativ accesibil până aici să atragă medicii de familie și să intrăm în normal, cât de repede. Facem un apel, în acest sens, către toți decidenții din sistemul de sănătate botoșănean.”, este declarația lui Eusebiu-Ilie Iftode, consilier local USR în legislativul din Flămânzi.
(Comunicat USR Botoșani)
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024