În ciuda unor informații apărute în spațiul public la comanda PSD, PNL și AUR, ale căror interese au fost deranjate de existența și activitatea USR, filiala botoșăneană a Uniunii Salvați România anunță cu fermitate că nu face blaturi de niciun fel și nici nu își ”direcționează” voturile.
Niciodată nu a fost luată în discuție vreo negociere a USR cu PNL sau cu PSD în așteptarea rezultatelor de pe 9 iunie. Pentru alegerile care vin, singura alianță din care USR face parte este Alianța Dreapta Unită. Termenul ”blat” provine din fotbal și este, mai degrabă, familiar altor competitori politici de pe 9 iunie, de la nivelul județului Botoșani.
În ultimii ani USR Botoșani a fost un partid implicat în viața județului, stând de vorbă cu oamenii, sesizând problemele din Botoșani create sau ”ajutate” de administrația locală și centrală, cerând public măsuri și reacții care să îndepărteze ilegalitățile. Am cerut în stradă tăierea pensiilor speciale, oprirea defrișărilor, eliminarea taxei pe boală, scoaterea păcănelelor în afara localităților, repararea gropilor, schimbarea conducerilor amatoriste și păguboase pentru noi toți, precum cea de la Nova Apaserv.
Am criticat lentoarea cu care PSD a făcut administrație în toți acești ani atât la Primăria Botoșani, cât și la Consiliul Județean! Teatrul ”Mihai Eminescu”, Spitalul de îngrijiri Paliative, dezastrul de la Nova Apaserv sau Biblioteca Județeană sunt doar câteva exemple. Luările de poziție ale USR au deranjat, iar partidul a fost adesea luat ca țintă a atacurilor celor de la PSD, PNL și AUR. Inclusiv alegerile interne sunt folosite ca subiect de atac.
”Îi rugăm pe botoșăneni să se gândească la un aspect: de ce doar alegerile interne pentru desemnarea candidaților ADU sunt dezbătute în presa locală, iar cele din PNL, PSD sau AUR nu apar deloc? Câți dintre dumneavoastră ajung să știe luptele acerbe din PSD sau PNL pentru listele de candidați servite dumneavoastră pentru a fi votate?”, întreabă Cristina Lăcătușu, președintele filialei botoșănene a USR.
USR Botoșani îi roagă pe botoșăneni să nu se lase dezinformați de toate mesajele rău-intenționate ce au apărut și încă vor apărea în spațiul public. Corupția, angajările ilegale, lenea și lipsa de profesionalism ale celor de la putere vor putea fi diminuate doar dacă luptăm împreună: USR, din tabăra politicienilor, cetățenii din partea societății civile.
(Comunicat USR Botoșani)
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024