Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă au organizat astăzi un protest în Piața Victoriei.
Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor salariale cu care se confruntă personalul didactic și nedidactic din învățământul preuniversitar și superior.
Multe unități de învățământ se confruntă cu o lipsă acută de personal nedidactic. În plus, această categorie de personal nu beneficiază nici acum de sporurile pentru condițiile de muncă. Mai mult, deși lucrează peste program, din cauza lipsei de personal, salariații în cauză nu sunt remunerați suplimentar pentru munca prestată, iar acordarea timpului liber corespunzător este imposibilă.
Având în vedere specificul sistemului de învățământ, se impune reglementarea salariilor de bază ale personalului nedidactic din învățământ în anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017, nu în anexa nr. VIII.
De asemenea, la protestul de astăzi au participat și angajați din palatele și cluburile sportive școlare. Aceștia au protestat față de intenția Ministerului Educației de a transfera aceste instituții, inclusiv resursa umană, în administrarea autorităților locale.
Reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. În plus, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017, se arată într-un comunicat al FSLI România.
Inclusiv o delegație de la Botoșani a luat parte la protest.
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024