Concurentul din Botoșani, Valentin Turcuman şi partenera sa Adriana au impresionat încă din prima clipă cu atracţia dintre ei, însă pe cât de mult se iubesc, pe atât de trist este "detaliul" pe care-l ascund, scriu reporterii de la Spynews.
Astfel, conform unui material difuzat în direct, la "Mireasă pentru fiul meu", Valentin i-a împărtăşit surorii lui că iubita lui, Adriana, nu poate avea copii.
"Din păcate, starea de sănătate nu-i permite să aibă copii. Dacă nu va fi, voi rămâne lângă ea. Ne iubim", a spus concurentul.
"La momentul acela, da, aşa a arătat setul de analize. Am aflat în timpul emisiunii. Nu ştiam până atunci. Eu îmi doream copii după vârsta de 35 de ani, dar în urma tratamentului sunt bine. În sfârşit au ieşit bune.", a povestit Adriana.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile