Valeriu Iftime este președintele interimar al Partidului Național Liberal (PNL) Botoșani, confirmat deocamdată verbal după o discuție cu Nicolae Ciucă.
Un document oficial în acest sens ar urma să fie transmis zilele următoare.
„Nu am primit niciun document încă, eu între timp încerc să-mi fac treaba de interimar încercând să cooptez toți primarii, să văd exact care e situația în teritoriu”,
Valeriu Iftime, președinte interimar PNL
Până la oficializarea sa în funcția de președinte al PNL Botoșani, Valeriu Iftime susține că a început deja să se implice în activitatea politică liberală.
A avut deja discuții cu câțiva primari și are de gând să bată toate comunele județului la pas pentru a discuta cu primarii în funcție și cu potențialii candidații PNL.
Iar săptămâna viitoare ar urma să convoace o conferință de presă la care să participe primarii PNL și președinții de organizații pentru a demonstra că PNL este o forță. Și că zvonurile privitoare la plecarea a zece primari la PSD sunt doar zvonuri: „Nu pleacă nimeni. Sunt doi. Credeți-mă. Este Gireadă și încă unul”.
Și o tentativă a lui Verginel Gireadă care folosește primarii drept un instrument pentru a-și negocia un loc eligibil pe listele pentru Parlamentul României.
„Gireadă e sănătos la cap? El vrea să ducă 10 primari ca să-i post de deputat, locul 2. Nu ți-e rușine să spui asta, public dacă vorbești? În fine, e treaba lor. Eu zic că nu pleacă nimeni, pleacă maximum unul sau doi, Gireadă dacă pleacă în opinia mea o să moară pe mâna lui. Mă bucur dacă pleacă din PNL, decât să mă amenințe continuu”,
Valeriu Iftime, președinte interimar PNL
Singurii primari PNL care a fi bătut palma cu PSD ar fi Verginel Gireadă de la Mihai Eminescu și Lucian Borfotină de la Cristești.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024