Președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani, Valeriu Iftime, este de părere că Gala Excelenței în Afaceri a fost un eveniment aniversar foarte reușit.
Omul de afaceri a transmis un mesaj pe pagina de Facebook pe care îl redăm integral mai jos, cu precizarea că intertitlurile ne aparțin.
Vineri, Camera de Comerț și Industrie Botoșani a organizat cea de-a 30-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri, un eveniment aniversar, un eveniment deosebit și cu o participare foarte numeroasă, pe măsura așteptărilor noastre. Au participat aproape 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Botoșani, ai celor mai performante companii ale căror rezultate au fost măsurate în anul 2022. Tuturor oamenilor de afaceri care au fost prezenți le mulțumesc din suflet.
Le mulțumesc și celor trei reprezentanți ai mediului politic care au luat parte la eveniment. Mă refer la dl primar al municipiului Botoșani, Cosmin Andrei și la dl prefect al județului, Sorin Cornilă, doi oameni tineri în care mulți dintre noi ne punem speranțe că își vor pune amprenta în mod pozitiv pe viața politică botoșăneană. De asemenea, o surpriză foarte plăcută a fost președintele național al USR, Cătălin Drulă, care, fără să fi fost invitat în mod special, și-a manifestat intenția de a participa și l-am primit cu plăcere. Este genul de implicare benevolă, voluntară a oamenilor politici pe care o aștept și o încurajez, ca semn de apropiere și de interes față de mediul de afaceri botoșănean.
La polul opus, o surpriză mai puțin plăcută a fost faptul că președintele Consiliului Județean, dna Doina Federovici, nu a participat la gală, mai ales că nu am primit niciun fel de mesaj prin care să-mi transmită că nu poate veni. În cel mai rău caz, Consiliul Județean ar fi putut fi reprezentat de altcineva. Nu a fost, din păcate, nimeni. Aș vrea să consider că această absență reprezintă o lipsă de atenție față de munca mea, ca președinte al Camerei și nicidecum o lipsă de atenție și de respect față de mediul de afaceri din Botoșani.
În ceea ce privește substanța galei, a întâlnirii reprezentanților celor mai puternice companii din județ, din nou am sesizat împreună nevoia de unitate și de a avea un punct de vedere comun legat de ceea ce ne îngrijorează sau ne preocupă acum: predictibilitatea mediului de afaceri, schimbările de fiscalitate recente, inflația, problemele mediului economic care pot să ne afecteze într-un fel sau altul și pe noi, cei din Botoșani.
Am încercat și încerc în continuare prin tot ceea ce fac în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie Botoșani să inspir încredere tuturor oamenilor de afaceri în această instituție. Aici este locul în care preocupările antreprenorilor, ale tuturor celor care investesc în județ, interesele, dar și temerile lor pot fi enunțate și ascultate, pot fi sprijinite și rezolvate, pot fi puse în comun cu alte opinii și idei, creându-se masa critică necesară pentru a putea influența factorii de decizie politică. Putem să ne ușurăm activitatea luptând împreună pentru a ne atinge obiectivele, organizând împreună evenimente, inițiative și orice alt tip de demers care poate ajuta mediul de afaceri.
Mă aștept ca acest mesaj al meu să aibă ecou și reprezentanții companiilor care activează în județul Botoșani să vină din proprie inițiativă cu încredere spre Cameră. Putem face lucruri frumoase împreună!
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024