După ce a semnat adeziunea de membru al Partidului Național Liberal (PNL), Valeriu Iftime a devenit oficial liberal.
De altfel, Costel Șoptică președintele partidului a convocat o ședință a Biroului Politic Județean cu un singur punct de ordinea de zi, care l-a vizat pe președintele grupului de firme Elsaco.
„A fost deunăzi seară Birou Politic Județean, a făcut Șoptică online, a fost primit. S-a pus pe ordinea de zi și singurul punct a fost primirea lui Valeriu Iftime. S-a votat 100%, toată lumea a votat primirea lui. Adică să nu fie greșit înțeleasă chestiunea. Modul de abordare și de venire a fost unul defectuos încălcând regulamentul și statutul. Dar, restul nu. Pot să vină 100 ca el, chiar îmi doresc să vină 100 ca el. Deci, eu nu am o treabă”,
Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu
Valeriu Iftime are calitatea de simplu membru al PNL Botoșani.
La acest moment situația din interiorul partidului este încă incertă iar lucrurile urmează a fi tranșate de București.
„Toate stau în pixul Bucureștiului, nu știm nimic. Ieri am vorbit cu Costel (Șoptică, nota red.) și așteaptă să vadă săptămâna viitoare ce fac ăștia cu el. Este Birou Politic Național în fiecare săptămână”,
Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu
La precedentul Birou Politic Național nu s-a pus în discuție situația de la Botoșani. Însă, la prima vedere este puțin probabil că actualul președinte ales să-și depună demisia.
Vilă cuprinsă de flăcări, pompierii au salvat o mașină și mai multe bunuri
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Valeriu Iftime știe CINE va lua campionatul: Astea sunt echipele care pot s-o 'atace'
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Afacerista care a condus Prefectura a spus la despărțire pentru ce a fost importantă – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 16, 2025
RAZII la Botoșani: Mașini oprite, sute de persoane verificate – CINE a fost ghinionistul de sâmbătă
Redacția Botoșăneanul
Mar 16, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile