Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a încheiat colaborarea cu antrenorul Flavius Stoican.
FC Botoșani a încheiat sezonul pe locul 11, la 3 puncte în spatele locului 8, care duce în barajul pentru Conference League.
Astfel, Valeriu Iftime a luat decizia de a renunța la serviciile lui Flavius Stoican și de a apela la antrenorul cu care a avut cele mai bune rezultate: Marius Croitoru.
Doar că, de această dată, Marius Croitoru va avea rolul de secund la echipa lui Valeriu Iftime, față de precedentul ”mandat” în care a condus staff-ul tehnic, deși rolul său ”din acte” era altul.
Croitoru, care nu are licență PRO, va face parte din staff-ul lui Mihai Ciobanu la FC Botoșani.
„Marius Croitoru e în staff-ul tehnic la Botoșani, nu antrenor principal că nu poate, dar în partea asta de scouting, recunosc că are un ochi excepțional. Mihai Ciobanu e cu licență, rămâne în continuare el. Croitoru e antrenor secund, poate face ce face un secund, e treaba lor cum colaborează acolo”, a spus Valeriu Iftime pentru sport.ro.
Amintim că, în aceste zile FRF lucrează intens la finalizarea măsurilor foarte dure pe care cei de la Școala de Antrenori le vor lua împotriva cluburilor, dar și antrenorilor care își mai permit să preia echipe din Superliga fără a beneficia de licența PRO.
După ce Valeriu Iftime a anunțat public despărțirea de Flavius Stoican și revenirea la echipă a lui Marius Croitoru pe postul de antrenor secund, antrenor principal în acte urmând a fi numit Mihai Ciobanu, cel care ar avea licența PRO, ProSport a aflat că FRF-ului i s-au aprins beculețele, deoarece angajații din forul respectiv nu cred că Marus Croitoru va lucra la FC Botoșani doar pe postul de antrenor secund.
Astfel că FC Botoșani a intrat deja în colimatorul FRF-ului, iar în momentul în care angajarea lui Marius Croitoru ca antrenor secund va deveni oficială și în acte, atunci clubul lui Valeriu Iftime va fi luat la control de la primul până la ultimul amănunt, scrie prosport.ro.
(Foto: digisport.ro)
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Pariuri Live: adrenalina sportivă în timp real
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Polițiștii locali au ieșit pe străzi: Mașină ridicată, roți blocate și șoferi amendați
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
FC Botoșani a făcut spectacol la Ploiești: Victorie fără drept de apel cu Petrolul - VIDEO
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Ce este pariul responsabil și cum să joci în siguranță online
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile