Corneliu Prepeliță a revenit pe funcția de manager al Spitalului Județean „Mavromati” după ce instanța i-a revocat măsura controlului judiciar. În cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean, Valeriu Iftime, a oferit o primă reacție despre acest subiect.
Șeful administrației județene, Valeriu Iftime, a declarat că Spitalul „Mavromati” trece printr-o perioadă dificilă și că va discuta cu managerul Corneliu Prepeliță,
Valeriu Iftime, președinte Consiliul Județean Botoșani.
„A revenit pe postul de manager dl Prepeliță, dau curs pentru că nu am cum să fac altfel. Îi mulțumesc dnei consilier local Daniela Fetcu pentru cele două săptămâni. În orice caz lucrurile acolo sunt complicate la spital. O să discut cu dl manager ce putem face acolo, dar e o nouă pată pentru spital”
În același timp, Valeriu Iftime a evidențiat că unitatea medicală are nevoie de un manager bun.
Valeriu Iftime, președinte Consiliul Județean Botoșani.
„Nu ai pe ce pune mâna acum. Este o situație dată, este un manager cu concurs, trebuie să-l ajuți să crească, să-l ajuți să înțeleagă ce are de făcut acolo. Dacă nu poți lucra cineva trebuie să cedeze. Pentru asta am nevoie de un om bun acolo. La compania de apă am schimbat un singur om și am rezultate foarte bune.”
Și s-a arătat sceptic cu privire la calitățile manageriale a lui Corneliu Prepeliță.
Valeriu Iftime, președinte Consiliul Județean Botoșani.
„Vă garantez că în șase luni avem un manager bun, dl Prepeliță sau altcineva. După mine cel mai important acum, dați-mi puterea să schimb managerul, pe dl Prepeliță pe oricine. Să am puterea să îl verific încă o dată, de unde vine, ce poate să facă, ce plan de management are, ce relații umane poate crea.”
Corneliu Prepeliță este cercetat pentru infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției.
Lovitură de teatru la Spitalul Județean: Corneliu Prepeliță poate reveni pe post
Un hoț „pasionat de frumusețe” s-a apucat de furat cosmetice
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Poliția Botoșani și-a mărit echipa: Opt tineri au depus astăzi jurământul de credință
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
HALUCINANT: Un tânăr beat, drogat și FĂRĂ permis a făcut accident cu o mașină furată
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Violator de 72 de ani, încătușat de polițiștii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Feb 07, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile