O nouă companie de calibru din Botoșani ia în calcul aducerea unor muncitori din Asia. După GT Company, care activează în domeniul confecțiilor și Tehnic Asist, firmă axată pe lucrări de infrastructură, Elsaco Electronic ar putea apela la lucrători din cel mai mare continent.
Într-un interviu acordat pentru ”Agenda Construcțiilor”, președintele grupului Elsaco a fost invitat să treacă în revistă dificultățile cu care se confruntă în business.
Iar forța de muncă ocupă al doilea loc.
”În primul rând vorbim despre bulversarea prețurilor, apoi despre forța de muncă, care, în mod categoric, este o provocare. Afacerile nu sunt simple, important este managementul lor eficient. Faptul că noi am crescut, că am avut o viziune corectă, că toate previziunile noastre s-au realizat sau depășit, demonstrează corectitudinea politicii noastre. Legat de forța de muncă, acordăm salarii la un nivel competitiv, avem un respect și un anumit comportament față de subcontractanții și angajații noștri, iar aceasta ne-a ajutat să nu avem probleme grave. Este foarte adevărat că o explozie a lucrărilor noastre va presupune să găsim alți subcontractanți, să identificăm noi angajați. Ne străduim să atragem oameni buni din România, dar avem în vedere și aducerea de forță de muncă din Asia”,
Valeriu Iftime, președinte grupul ”Elsaco”.
A mai trecut la probleme și faptul că studii de fezabilitate pe baza cărora autoritățile scot investiții la licitație sunt făcute cu prețuri din 2016-2018, care sunt complet depășite, nu țin seama de evoluția costurilor cu materialele.
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Flăcări în municipiu, un container a luat foc
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Vot în spatele gratiilor: Sute de deținuți au votat pentru viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024