Valeriu Iftime (61 de ani), finanțatorul celor de la FC Botoșani, se teme că jucătorii săi nu vor fi 100% concentrați pentru meciul cu FCSB. Motivul? Iftime crede că schimbarea de antrenor de la roș-albaștri ar putea să-i deruteze pe fotbaliștii moldovenilor.
Cu scurt timp înainte de a-și anunța intenția de a ieși din fotbal, Valeriu Iftime a prefațat și duelul cu FCSB din campionat, care va avea loc duminică. Patronul botoșănenilor speră că jucătorii săi nu vor trata meciul cu relaxare, ca urmare a haosului de la FCSB din ultimele zile.
„Nouă ne face tare rău (schimbarea de antrenor de la FCSB). În subconștientul fotbaliștilor noștri, apar alte lucruri. FCSB, indiferent de antrenor, joacă bine. Habar n-am de ce pleacă Edi Iordănescu. Ce am văzut noi la TV e irelevant.
Pentru noi, e un factor care ne dă o anumită încredere falsă. Cu FCSB nu poți câștiga dacă nu ești concentrat la maximum. Va fi foarte, foarte greu”,
a declarat Valeriu Iftime, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de la Digi Sport 1.
Toni Petrea (46 de ani) a fost prezentat oficial ieri în funcția de antrenor principal al celor de la FCSB. Becali a anunțat ce obiectiv are antrenorul, singura solicitare pe care a primit-o din partea lui și ce primă îi va da în cazul unei calificări în grupele UCL, arată gsp.ro.
Gigi Becali s-a mișcat rapid după despărțirea de Edi Iordănescu și a bătut deja palma cu Toni Petrea, antrenorul care a condus-o pe FCSB și sezonul trecut.
În această după-amiază, Toni Petrea și-a pus semnătura pe contract și a condus deja primul antrenament la baza din Berceni.
FCSB va juca pe 21 noiembrie cu FC Botoșani în prima etapă din retur. Roș-albaștrii sunt pe locul 2 în Liga 1, cu 31 puncte, la opt lungimi în spatele liderului CFR Cluj.
Becali i-a oferit o „garanție” de 10 meciuri că nu se va implica peste el la echipă. Tehnicianul e obligat ca în acest timp să reducă măcar cu un punct ecartul actual față de campioană, încheie sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024