Autoritatea Vamală Română a transmis un punct de vedere referitor la perchezițiile din această dimineață care au avut loc în mai multe județe, inclusiv la Botoșani.
Redăm mai jos mesajul transmis:
„În dimineața zilei de 23 noiembrie 2022, specialiști din cadrul Autorității Vamale Române participă alături de ofițeri de poliție din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. și specialiști din cadrul A.N.A.F. – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, sub coordonarea D.N.A. - Serviciul Teritorial Iași, la o operațiune în cadrul căreia sunt puse în aplicare 162 de mandate de percheziție domiciliară în județele Suceava, Iași, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și Municipiul București.
Operațiunea vizează combaterea activităților ilegale ale unor entități economice, pentru care exista suspiciunea privind implicarea unor funcționari vamali, care au importat din Turcia articole textile contrafăcute, subevaluate sau sustrase de la controlul vamal.
De la demararea cercetărilor, autoritatea vamală a acordat sprijin de specialitate organelor de anchetă în vederea documentării activităților ilegale.
În acest sens, au fost dispuse verificări, ulterior punerii în liberă circulației a mărfurilor, prin echipele mobile, confirmând, în unele cazuri, suspiciunea nedeclarării unor bunuri la autoritatea vamală ori importul de bunuri contrafăcute.
În vederea prevenirii prezentării la autoritatea vamală de facturi susceptibile de a fi falsificate, a fost actualizată baza de date a autorității vamale și s-au transmis precizări pentru punerea în aplicare a mecanismelor specifice de supraveghere vamală și control în vederea combaterii subevaluării mărfurilor și protejării drepturilor de proprietate intelectuală.
Autoritatea Vamală Română urmează să se constituie parte civilă în cursul procesului penal pentru recuperarea prejudiciului și, în funcție de măsurile dispuse de organele de urmărire penală, să dispună măsuri de suspendare din funcția publică a personalului vamal implicat în activitățile de sprijinire a grupării infracționale.
Încă de la înființarea sa în luna aprilie 2022, Autoritatea Vamală Română a stabilit ca fiind o prioritate eliminarea vulnerabilităților la corupție și prevenirea și combaterea fraudelor vamale, motiv pentru care și în cazul prezentat s-a implicat activ și a acordat sprijin de specialitate organelor de urmărire penală, pentru stabilirea întregii activități infracționale, tragerii la răspundere a vinovaților și recuperării prejudiciului.”
(Sursa Foto – Adevărul )
Misterul locului blestemat din Botoșani unde se află masa tâlharilor, s-ar ascunde comori fabuloase
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
ASTĂZI la Botoșani: O mașină a luat foc din mers, șoferul abia a apucat să sune la 112
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Urmează Zilele Eminescu la Botoșani: Gală națională organizată într-un loc de vis
Redacția Botoșăneanul
Jan 11, 2025
SEARA TRECUTĂ: Razii de proporții în zonele din Botoșani considerate periculoase
Gabriela Erdic
Jan 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile