Trei șoferi botoșăneni care s-au urcat sub influența băuturilor alcoolice la volan, s-au ales cu dosare penale din partea polițiștilor rutieri, aflați la datorie pe străzi.
Sâmbătă, 26 martie 2016, ora 00.50, C. C. de 26 de ani, din orașul Darabani, a fost depistat pe strada 1 Decembrie din localitate, în timp ce conducea un autoturism. Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot sâmbătă, în jurul orei 1.00, a fost oprit în trafic, pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de H. D. de 32 de ani, din orașul Darabani. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Câteva ore mai târziu, B. V. de 45 de ani, din municipiul Dorohoi, a fost depistat conducând un autoturism pe DN 29 B, pe direcția Dealu Mare – Dorohoi. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celor trei conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauze s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”
- Comunicat IPJ Botoșani.
Universitatea Ștefan cel Mare Suceava a votat pentru extensie la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
O firmă din Botoșani construiește o sală polivalentă cu trei etaje
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Afaceristul mort a mai chemat pe cineva la el: Frați morți unul după altul, în câteva săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
FAZA ZILEI: Garda de Mediu s-a judecat cu Primăria pentru buruieni, un comisar a uitat să facă poze
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Crin Antonescu a demisionat din PNL după 35 de ani: Am trăit și am făcut istorie
Redacția Botoșăneanul
Mar 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile