"Lacul din pădurea de la Ipoteşti n-are legătură cu peregrinările lui Eminescu"
Veritabilul
lac cu nuferi pare a fi potrivit unor oameni de cultură
iazul de la Loeşti, aflat în stânga drumului Botoşani – Dorohoi, între Cătămărăşti şi Cucorăni.
„Lacul din pădurea de la Ipoteşti n-are legătură cu peregrinările lui Eminescu. Probabil a trecut şi pe acolo, sunt multe locuri legate de Eminescu în Botoşani. Dar, ca loc de relaxare şi inspiraţie poetică, Eminescu alegea actualul iaz Loeşti, puţin mai la vale de cel prezentat în mod tradiţional turiştilor ca fiind lacul lui Eminescu. Acest iaz este descris în mai multe mărturii ale cunoscuţilor poetului”, afirmă
Gellu Dorian, iniţiatorul Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu într-o lucrare,
„Pe urmele lui Eminescu, la adevăratul lac cu nuferi”, în care se prezintă opiniile mai multor eminescologi pe tema lacului cu nuferi.
În această lucrare se aduce în centrul atenţiei un fragment dintr-o scrisoare trimisă de Matei Eminovici, fratele poetului nepereche, prietenului său Corneliu Botez, în anul 1909. În respectiva misivă se povesteşte despre o vânătoare de raţe pe
iazul Loeşti.
„Când venea Mihai vara, în vacanţă de la Wienna, mergeam amândoi la vânătoare de raţe la un iaz pe moşia Cucoreni, el cu puşca pe care o luase tata la moartea lui Iuraşcu şi eu cu una mai mică, pe care o avea tata de la Balş”, menţionează
Matei Eminovici în respectiva lucrare.
Adevăratul lac cu nuferi ar fi cel ajuns la fostul şef al Poliţiei Rutiere
După instaurarea comunismului în România
iazul de la Loeşti, care cândva aparţinuse familiei Goilav, a ajuns la CAP, fiind folosit pentru adăpat vitele. După revoluţie a fost retrocedat moştenitorilor boierului şi cumpărat de la aceştia de
către
Dumitru Zmău, nimeni altul decât fostul şef al Serviciului Poliţiei Rutiere. În 2007, comisarul şef, încă în activitate şi neimplicat în politică la acea dată, a cumpărat 15 hectare de teren, din care pe 12 hectare se întinde iazul propriu-zis. A investit masiv în zonă, a asfaltat un drum de la şoseaua principală şi tocmai până în apropierea lacului, a amenajat o livadă în care predomină merii şi a construit mai multe foişoare.
Interesant este că achiziţionarea lacului cu nuferi, considerat a fi eminescian de către
CJ Botoşani, a avut loc în perioada în care fostul liberal era deja consilier judeţean.
„Atunci am tăcut din gură fiindcă nu ştiam, după aceea au apărut documente şi am aflat şi eu”, declară
Dumitru Zmău.
Tatăl acestuia a fost pădurar şi discutând pe tema lacului cu nuferi i-ar fi confirmat ultimele informaţii.
Nuferii de la lacul din pădure au fost aduşi, de fapt, de la Vorona
De altfel, în luna septembrie a anului trecut, în cadrul acţiunii Let’s do it România de curăţenie generală, când s-a deplasat la Ipoteşti alături de o cohortă de directori,
prefectul Costică Macaleţi a povestit cum a muncit la amenajarea lacului din pădure.
„Când s-a împlinit o sută de ani de la moartea poetului, regimul de pe vremea respectivă a dat dispoziţie să amenajăm Lacul Eminescu. Lucram la Oficiul de Gospodărire a Apelor, cu o draglină am decolmatat tot lacul, iar insula… am făcut gard de nuiele şi în interior am pus toate excavaţiile din lac, pe insula respectivă. Iar podul, spinare de măgar, aşa se cheamă, l-am adus cu muncitorii, cu spinarea, de aici până acolo”, spunea atunci
Costică Macaleţi.
Primul reprezentant al Guvernului în Botoşani a povestit la acea dată că aleile au fost amenajate de cei de la Silvic, fostul OGA fiind responsabil cu lacul, podul şi insula. Cât despre nuferi… au fost importaţi.
„Şi am adus nuferi de la Vorona – aveam regularizare la Vorona, poezia spune că nuferi galbeni îl încarcă şi am adus cu maşina nuferi şi i-am plantat aici. Nu ştiam care-i regula cu nuferii, ei se înmulţesc oricum, şi ca să stea – că a venit cineva de la Cultură, Băciucu, şi a spus n-aţi plantat bine nuferii - cu fire de nailon şi cu pripon le puneam pe fundul lacului ca să dea bine la mai marii judeţului de pe vremea respectivă”, mai afirma
Costică Macaleţi.
CJ Botoşani a plătit 200.000 de lei pe lacul cu nuferi importaţi
Lacul cu nuferi… plantaţi de comunişti a intrat în posesia
Consiliului Judeţean Botoşani după ani de negcoieri cu familia medicilor veterinari
Dorin şi Minodora Vasiliu, care îl aveau în proprietate. În mandatul de preşedinte al lui Mihai
Ţâbuleac s-au introdus iniţial 50.000 de lei în buget pentru achiziţionarea luciului de apă, însă
familia Vasiliu a declinat oferta. După preluarea mandatului, Florin Ţurcanu a reluat procedurile, declarând chiar că o păstrează pe
Minodora Vasiliu director la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) tocmai pentru a putea urgenta cumpărarea lacului cu nuferi. S-au oferit 75.000 de lei, proprietarii nu au fost de acord cu suma, aşa că s-a hotărât ca Tribunalul Botoşani să stabilească exact cuantumul, ajungându-se în final, după efectuarea unor expertize, la 200.000 de lei.
„După părerea mea s-a plătit prea mult, instanţa propune o sumă, dar nu este şi obligatoriu să fie şi plătită, este doar o propunere”, susţine
consilierul judeţean Dorin Ciuştea.
După cumpărare, luciul de apă a trecut în grija Memorialului Ipoteşti
Cert este că în decembrie 2013 lacul din pădurea de la Ipoteşti a intrat în patrimoniul CJ Botoşani. De fapt, s-a achiziţionat un imobil de 26.045 metri pătraţi, din care lacul reprezintă o suprafaţă de 12.241 de metri pătraţi, 2.924 mp sunt căile de acces, iar restul de 5.930 de metri pătraţi reprezintă pădurea. În luna mai a acestui an
Consiliul Judeţean Botoşani a hotărât ca tot ceea ce s-a cumpărat de la
familia Vasiliu în extravilanul comunei Mihai Eminescu, să treacă din administrarea
CJ Botoşani în cea a Memorialului Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu.
Fiecare cu lacul lui eminescian
CJ Botoşani intenţionează să acceseze fonduri europene pentru transformarea lacului de acolo într-un principal punct turistic al judeţului, însă deocamdată este în paragină.
De cealaltă parte,
Dumitru Zmău, potrivit căruia Mihai Eminescu inclusiv se scălda în
iazul de la Loeşti, nu are de gând să intervină în vreun fel asupra lacului propriu-zis, fiind convins că acesta a reprezentat de fapt sursa de inspiraţie a poetului şi vrând astfel să-l păstreze cât aşa cum era pe vremuri.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
S-a hotărât! CJ cumpără lacul cu nuferi de la soţul şefei DSVSA – DOCUMENT preţul
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Şefimea judeţului la pădure, între pantofi de lac, chiloţi de damă şi buci: Aşa se cheamă. Ştiţi nu…? N-am folosit nici un cuvânt… - VIDEO & GALERIE FOTO