Orașul Dolhasca ar putea fi prima localitate din județul Suceava care va avea bănci inteligente, licitația de achiziție fiind acum în faza de evaluare tehnică.
Costul estimat este de 27.146 euro/ bucata, dar primarul Decebal Isachi a declarat că este ferm convins că prețul va scădea substanțial, având în vedere că este o licitație internațională.
Potrivit primarului, banii provin dintr-o finanțare cu fonduri europene pentru digitalizare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), care a putut fi accesată doar cu proiecte destinate acestui scop - bănci smart, dotate cu porturi USB pentru încărcarea telefoanelor, wi-fi gratuit, bluetooth, boxă încorporată, panouri solare; info-chioșcuri etc.
„Sunt bani destinați special pentru digitalizare, nu poți să achiziționezi altceva. La școli am cumpărat ecrane inteligente, laptopuri pentru profesori și ce s-a mai putut cumpăra în această zonă. Majoritatea orașelor au accesat aceste fonduri. Scopul este de a oferi un serviciu locuitorilor, mai ales celor care petrec mai mult timp în spațiile publice. Licitația este internațională, deschisă, mobilierul urban smart poate fi furnizat de oriunde”, a precizat primarul.
La Dolhasca vor fi cumpărate 12 bănci smart, dintre care 10 vor fi amplasate în zona pietonală de aproximativ 1.800 de metri pătrați situată între primărie și liceul tehnologic, iar două, în zona serviciului de evidență a populației.
Primarul Isachi estimează că licitația va fi finalizată în aproximativ o lună, informează monitorulsv.ro
În alte orașe din țară prezența băncilor inteligente este un lucru obișnuit. La Sibiu există din anul 2020. De asemenea, din 2023 sunt în parcuri și la locuri de joacă din Bacău, Brașov și Botoșani. În județul vecin, Botoșani, astfel de bănci există inclusiv în unele comune. O problemă semnalată de administrațiile locale din orașele menționate a fost vandalizarea băncilor, prin distrugerea sau furtul componentelor de încărcare a telefoanelor.
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Ard câmpurile la Botoșani! Pompierii au stins alte trei incendii
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 15, 2025
„Miros” de Piedone în Botoșani: Activitatea unei brutării suspendată de Protecția Consumatorilor
Gabriela Erdic
Mar 15, 2025
De la laborator la foc: Povestea curajoasă a Alexandrei Carla, pompierul din Botoșani
Andreea Coțovanu
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile