Deşi a avut o perioadă de pauză, Cristina Ciobănaşu nu poate sta departe de camerele de filmat, scriu reporterii Click.
Proaspăta studentă a acordat un interviu pentru sursa citată în care vorbeşte despre revenirea pe “sticlă”, dar şi despre viaţa personală
- Ai lipsit o perioadă de pe “sticlă”, iar acum revii cu un nou proiect. Cum s-a întâmplat?
Nu ştiu. Ştiu doar că am fost anunţată că vom face parte din acest proiect. Îmi place foarte mult formatul emisiunii “Happy Day” şi consider că este o provocare. Voi veni cu informaţii noi într-un stil alert şi simpatic, despre filme, spectacole de teatru, operă, balet, musical, concerte, lansări de carte, festivaluri etc.
În această perioadă de absenţă, ce ai făcut?
M-am ocupat de bacalaureat, de admiterea la facultate, iar acum sunt studentă la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul SNSPA. Între timp Vlad a ajuns în anul trei la UNATC şi bineînţeles că ne susţinem reciproc: ne ajutăm unul pe celălalt ca să învăţăm pentru examene.
În afară de rubrica “Happy Day” pe care o prezinţi alături de Vlad Gherman, în ce proiecte mai eşti implicată?
Există şi o emisiune de o oră “Happy Weekend”, programată vinerea de la ora 17.00, care leagă cele şase pastile din timpul săptămânii în acelaşi mod.
Ai jucat în mai multe seriale, printre care şi “Pariu cu viaţa”. În afară de actorie şi muzică, ce altceva îţi umple timpul?
Învăţ, citesc, fac sport, văd filme, ascult muzică şi petrec cât mai mult timp alături de iubitul meu şi familiile noastre. Sunt ceea ce mulţi ar numi “o tânără normală”.
În plan muzical ce mai pregăteşti?
În primul rând, sunt foarte bucuroasă că am fost aleasă să interpretez imnul Happy Channel. Sper din tot sufletul că vă va plăcea. În al doilea rând, după cum bine ştiţi, eu şi Vlad formăm trupa One şi ne-am propus ca anul acesta să lansăm un nou single.
Este cunoscut faptul că tu şi Vlad formaţi un cuplu de mai bine de patru ani. Cum v-aţi cunoscut?
Mi-am găsit iubirea pe platoul de filmare pentru serialul “Pariu cu viaţa”. Acolo a luat naştere povestea noastră. Împlinim patru ani de la prima întâlnire, pe 18 martie.
Cine a făcut primul pas, tu sau el?
El, atunci când m-a invitat la prima întâlnire.
Ce te-a atras la el?
Ochii, zâmbetul, gropiţele din obraji, sufletul...
Care a fost cea mai fericită zi din viaţa ta?
Ziua în care am fost cerută de soţie de Vlad.
Fiind amândoi foarte ocupaţi, mai aveţi timp şi pentru voi?
Întotdeauna găsim timp.
Cum îl petreceţi?
Dacă e frumos afară ieşim în parc, să ne plimbăm, sau dăm o fugă de două zile la munte. Dacă vremea e rea, stăm în casă la un film, la un ceai cald.
La nuntă v-aţi gândit?
Suntem logodiţi de aproape doi ani şi de atunci am stabilit că o să facem pasul ăsta în momentul în care vom termina amândoi facultatea şi vom avea carierele puse la punct.
Cum ai vrea să fie?
Nu m-am gândit încă. Toate la timpul lor.
Îţi doreşti copii?
Da.
Ai accepta ideea de a face copii înainte de nuntă?
Îmi place să cred că există o ordine firească a evenimentelor din viaţa unui om. Mi-ar plăcea să fac întâi nunta, şi apoi botezul, însă dacă viaţa îmi rezervă altceva, nu o să încerc să schimb destinul.
Presupun că locuiţi împreună. Cum te descurci în gospodărie?
Locuim împreună, dar cu părinţii. Aşa că, atunci când facem treburi casnice, le facem, de plăcere.
Aţi fost o perioadă plecaţi în Anglia. Ce v-a făcut să vă întoarceţi în ţară?
Am fost în Anglia o săptămână, la un curs de musical. Nu s-a pus problema să rămânem acolo.
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Polițista pictoriță a sunat mobilizarea: Bucurie adusă unor copii mai puțin norocoși
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
TikTok interzis într-o țară europeană, după uciderea unui adolescent prin intermediul rețelei
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Afacere marca Iftime: Cîmpanu, de la 500.000 de euro la transfer gratuit înapoi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Bugetarii se bucură de vacanțe mai lungi în 2025: Ce zile libere vor avea
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile