În ciuda faptului că, după cum se poate observa şi din varianta de proiect prezentată anterior, primăriile liberale ar urma să primească cele mai mari sume de bani, culmea, tot PNL-işti sunt cei nemulţumiţi.
Negocieri Ţâbuleac - liberali
„Încă se mai lucrează, mai munceşte dl.preşedinte, mai sunt discuţii cu liberalii care vor mai mult”, ne declara luni
Cristian Achiţei, vicepreşedintele CJ. Conform unor informaţii neoficiale, Ţurcanu şi ai săi nu s-ar fi mulţumit nici măcar cu o distribuţie 40% PDL, 40% PNL şi 20% PSD, vrînd şi mai mulţi bani. Tocmai de aceea ieri în jurul orei 14:00 cîţiva lideri ai PNL Botoşani, printre care vicepreşedinţii Gheorghe Sorescu şi Verginel Gireadă au fost invitaţi la o nouă rundă de discuţii la Consiliul Judeţean.
„Banii sunt puţini, la nivelul trimestrului al treilea din anul trecut. Nu ştim nimic, mîine dimineaţă am fost chemaţi la şedinţă”, ne-a spus luni
primarul de Mihai Eminescu. Preşedintele CJ evita să facă public proiectul, explicînd că deţine doar o variantă intermediară.
„Banii sunt puţini, cererile multe, ambiţiile mari”, ne-a precizat
Mihai Ţâbuleac.
Cum îşi pregătesc PNL şi PDL terenul
Abia spre sfîrşitul programului de lucru PSD-iştii au intrat, în mod neoficial însă, în posesia proiectului de hotărîre. O parte a consilierilor s-au strîns la sediul partidului pentru a-l analiza. Două ar fi modalităţile de atac ale alianţei PDL – PNL din CJ. Prima, să se intre de la început cu proiectul defavorabil PSD şi să se supună votării, a doua, să se propună un proiect cît de cît decent şi echilibrat, care să fie însă amendat de consilierii liberali şi democrat-liberali în timpul şedinţei, astfel încît să se ia din banii primăriilor conduse de social-democraţi şi să se transfere către cele conduse de membri ai celorlalte două formaţiuni. Cum coaliţia PDL – PNL are o majoritate liniştitoare, poate adopta oricare din aceste variante.
Consilieri nemulţumiţi de proiectul „secret”
Pe de altă parte, unii consilieri şi-au exprimat public nemulţumirea pentru întîrzierea cu care li se aduce proiectul la cunoştinţă.
„Probabil că o să ni-l dea după şedinţă”, spunea luni ironic
Dumitru Codreanu. Atît Ţâbuleac, cît şi Achiţei dădeau însă asigurări că cel mai tîrziu marţi dimineaţă proiectele vor ajunge la consilierii judeţeni. Şedinţa CJ este programată de la ora 14:00, însă înainte de aceasta, la 10:00, va avea loc o consultare a conducerii CJ cu primarii pe tema repartizării banilor pentru drumuri, întîlnire obligatorie prin lege.
Botoşăneanul.ro va transmite informaţii în timp real de la desfăşurarea celor două şedinţe.