De anul viitor, vom putea primi sau trimite bani in orice tara a Uniunii Europene, cu taxe mult mai mici.
Vor fi aliniate comisioanele pentru astfel de tranzactii pentru toate tarile membre.
Masura se refera in special la statele care nu au adoptat moneda euro, precum Romania. Costuri zero sau foarte mici vor fi si pentru alte operatiuni bancare, precum plata cu cardul sau retragerea de la bancomat.
Peste trei miliarde de euro trimit, anual, acasa romanii care muncesc in strainatate. Tranzactii pentru care acestia platesc acum comisioane uriase. In ceea ce priveste transferul de bani in sau din strainatate, Romania are printre cele mai mari comisioane. De exemplu, pentru o suma intre 10 si 100 de euro, costul transferului este intre 10 si 15 euro. Doar bulgarii au comisioane mai mari decat noi, de pana la 24 de euro, pentru aceeasi suma, in timp ce polonezii, de exemplu, platesc doar 2 euro.
Comisioane mult mai mici au, in schimb, tarile care au moneda euro. Tocmai de aceea, Comisia Europeana schimba regulile.
”Asta inseamna ca tranzactiile transfrontaliere vor costa la fel ca cele interne. Nu conteaza unde in Uniunea Europeana sunt facute. Asta va cobori comisioane la cateva centi sau chiar zero”, explica Valdis Dombrovskis, comisar pentru Moneda euro si dialog social al Comisiei Europene, citat de Bzi.
De asemenea, comisioanele pentru retragerile de numerar in strainatate sau pentru platile cu cardul vor scadea. In plus, oamenii nu vor mai avea surprize dupa astfel de tranzactii.
Decizia trebuie sa fie aprobata de Parlamentul Uniunii si ar urma sa intre in vigoare din ianuarie, anul viitor. Economiile pentru consumatori europeni sunt estimate la 1 miliard de euro pe an.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024