După ce piața dobânzilor a explodat se pare că urmează o perioadă mai relaxantă.
Conform publicației Playtech, se pare că problemele debitorilor băncilor din întreaga lume se apropie de final, anticipează liderii băncilor centrale ale lumii.
După cum știm cu toții, în ultima vreme ne-am confruntat cu o inflație scăpată de sub control. Prețurile au crescut enorm în toate economiile lumii, iar pentru a tempera fenomenul, băncile centrale au aplicat o politică monetară dură, cu dobânzi extrem de piperate.
Șocul a fost preluat de băncile comerciale, care au majorat dobânzile percepute pentru clienții persoane fizice sau juridice.
Acum, inflația dă semne că se temperează, ceea ce înseamnă că bancherii centrali nu vor mai crește dobânzile, ba chiar e posibil să scadă dobânda cheie. Prin urmare, cei ce datorează bani băncilor și care au contracte cu dobândă variabilă vor avea parte de ieftiniri ale ratelor lunare.
Se pare că acum condițiile economice s-au îmbunătățit semnificativ, deși economiștii nu se așteptau la asta, anticipând vremuri mai grele. Doar că se pare că economia mondială ține cu noi și nu va mai fi nevoie să se aplice măsuri dure.
”Instrumentele de stabilitate financiară au contribuit la calmarea condiţiilor din sectorul bancar. Evoluţiile de acolo, pe de altă parte, contribuie la înăsprirea condiţiilor de creditare şi este probabil să influenţeze creşterea economică, angajările şi inflaţia. Aşadar, ca rezultat, este posibil ca dobânda noastră de politică monetară să nu fie nevoie să crească atât de mult cum ar fi fost altfel necesar pentru a ne atinge obiectivele. Desigur, amploarea acestui lucru este foarte incertă”,
Jerome Powell, președintele Rezervei Federale.
Prin urmare, stresul bancar urmează să se tempereze, iar accesul la finanțare se va îmbunătăți, de asemenea.
(Sursa foto - Bani.md)
MM Stoica a găsit vinovatul pentru eșecul cu Botoșani: Mai avea puțin și ducea zidul în poartă
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Iarna se instalează în forță: Ninsori abundente și viscol în toată țara
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Alegeri Prezidențiale 2024 – Diaspora română se mobilizează
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024