Deocamdată vorbim despre o intenție legislativă ce-i aparține unui senator care vine cu o idee care-i vizează pe copii. La Botoșani ar avea efect asupra a câteva zeci de mii de elevi.
Un senator este preocupat de sporirea natalității și de asigurarea unui trai cât mai decent pentru copiii din România, fapt pentru care s-a gândit să le dea un ajutor financiar cât mai consistent. Asta doar în anumite condiții.
Astfel, senatorul Ionel Agrigoroaei a inițiat o lege prin care dorește ca fiecare copil din România să primească o alocație lunară de 100 de euro din momentul în care se naște și până își termină studiile.
Alesul nu vrea să dea oricum acest stimulent financiar, ci doar pentru acei copii care nu au deloc absențe de la școală.
Banii nu vor fi virați într-un cont al părinților sau tutorelui, ci sub formă de tichete cu destinație precisă: o anumită sumă pentru alimente, o alta pentru haine și alta pentru rechizite.
”Ce poate face un copil, o familie cu 85 de lei lunar? Nimic. Dacă ar primi măcar 100 de euro, atunci, cu acei bani într-adevăr se poate face ceva. Nu toți vor primi acești bani, ci doar cei care nu au absențe la școală. În acest fel îi stimulăm pe tineri să facă copii și pe copii să învețe. Dacă fiecare copil va frecventa grădinița, școala primară, liceul și o facultate, nivelul de educație va crește simțitor”, a declarat Agrigoroaei, pentru libertatea.ro.
Senatorul spune că se găsesc și sumele necesare pentru a mări alocația copiilor. În primul rând să se recupereze banii găsiți de Curtea de Conturi, cele peste 80 milioane de euro ,băgate în panseluțe, apoi o accizare a taxei pe viciu cu 0,05 bani.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024