Ministerul Finanțelor a elaborat, la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), un proiect prin care prelungește plafonarea tarifelor RCA cu încă trei luni, până la finalul anului.
„Se prelungește perioada de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.192 din 29 decembrie 2023, până la data de 31 decembrie 2024”, arată proiectul publicat de Ministerul Finanțelor, scrie economedia.ro.
Finanțele susțin că „situația actuală poate fi încadrată ca și situație de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncționalitate evidentă a pieței ”.
(Foto: Profimedia)
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile