Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Liviu Dragnea, a susținut, în data de 5 mai 2015, o conferință de presă referitoare la finalizarea negocierilor Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, cu Comisia Europeană, pentru noua perioadă de programare 2014 - 2020. Cu această ocazie, a fost lansat, în dezbatere publică, Ghidul Solicitantului - Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014 -2020”.
Valoarea bugetului POR 2014 - 2020 este de 8,25 miliarde euro, cu 76,8% mai mare față de alocarea totală a programului pentru perioada 2007 - 2013. Pe lângă continuarea tipurilor de investiții din perioada 2007 - 2013, prin POR 2014 - 2020 vor fi finanțate si măsuri precum: eficientizarea transportului urban (căi de rulare, piste pentru bicicliști, mijloace de transport ecologice), creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, modernizarea creșelor și grădinițelor, ca parte a infrastructurii de educație, regenerarea economică și socială a comunităților defavorizate din mediul urban, construirea și dotarea a 3 spitale regionale (Iași, Craiova și Cluj) , dezvoltarea centrelor de transfer tehnologic, sprijinirea IMM-urilor, precum și extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară.
Elementele de noutate prevăzute de ghidul general al POR 2014-2020 sunt:
- uniformizarea tipurilor de apeluri de proiecte pe toate axele lansate in cadrul POR 2014-2020 (apeluri de proiecte cu termen limita pentru majoritatea prioritatilor de investitie)
- reducerea numarului documentelor necesare solicitantului la depunerea cererii de finantare
- acordarea unui punctaj suplimentar proiectelor aflate intr-o faza avansata a pregatirii, precum si pentru complementaritatea cu alte Programe Operationale
- incheierea contractelor de finantare in baza SF sau DALI (crearea premiselor pentru achizitionarea la pachet a serviciilor de proiectare si executie)
- scaderea perioadei de evaluare si selectie, prin cumularea/eliminarea unor etape
- mentinerea mecanismului cererilor de plata, introdus in aprilie 2013, cu impact substantial asupra cresterii gradului de absorbtie.
Conform declarațiilor ministrului Dragnea, se estimează ca POR 2014-2020 va fi aprobat de Comisia Europeană în cursul lunii iunie 2015, iar proiectele ar putea fi depuse începând cu luna septembrie 2015.
Ghidul lansat in dezbatere poate fi consultat pe paginile www.inforegio.ro si www.inforegionordest.ro până pe 5 iunie 2015, ora 14.30, data până la care pot fi trimise eventualele observații și comentarii pe adresa de e-mail [email protected] .
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
RAZII astăzi în jurul școlilor: Elevi duși cu Poliția la ore, mașini verificate și amenzi date
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Sfaturi să joci responsabil la păcănele online
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Două mașini izbite la Lebăda, bărbați duși imediat la spital
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile