Palatele și cluburile copiilor nu mai trec la primării, ci doar patrimoniul lor va fi administrat de consiliile județene.
Palatele și cluburile copiilor vor fi organizate ca unități de educație extrașcolară și vor face parte de rețeaua școlară, iar profesorii din aceste instituții își vor menține titulatura de cadru didactic, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Astfel, această măsură se va afla „în textul proiectului de lege care va fi înaintat spre adoptare în Guvern”, potrivit sursei citate.
Decizia a fost luată în urma consultărilor ministerului Educației cu federațiile sindicale: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
Când a fost pus în dezbatere, proiectul Legii învățământului preuniversitar prevedea ca palatele, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare să se organizeze şi să funcţioneze ca instituţii publice în subordinea Consiliului General al municipiului Bucureşti/consiliilor locale. În plus, o altă noutate îi viza pe profesori, deoarece aceștia își pierdeau calitatea de cadru didactic. – detalii aici
„Procesul de descentralizare va fi inițiat prin reconfigurarea activității de educație extrașcolară la nivelul sistemului național de învățământ. Palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare vor fi reorganizate ca unități de educație extrașcolară și vor face parte din rețeaua școlară. Personalul încadrat la nivelul acestor unități de educație extrașcolara își menține calitatea de personal didactic titular la nivelul sistemului național de învățământ”, potrivit ministrului.
Conform lui Sorin Cîmpeanu, consiliile județene vor administra componentele de patrimoniu, terenurile și clădirile „unităților de educație extrașcolară”.
„Schimbarea destinației se va putea face numai cu avizul conform al Ministerului Educației”, mai anunță sursa menționată anterior.
Componentele de patrimoniu, terenurile și clădirile unităților de educație extrașcolară, având în vedere specificul și răspândirea structurilor arondate, vor face parte din domeniul public și vor fi administrate de către consiliile județene. Schimbarea destinației se va putea face numai cu avizul conform al Ministerului Educației. Celelalte componente ale bazei materiale vor fi de drept proprietatea unităților de educație extrașcolară și vor fi administrate de către consiliile de administrație, conform legii”, după cum informează Edupedu.ro.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024