Iniţiatorii au ca argument principal fluidizarea traficului, însă unii experţi se tem că astfel ar putea creşte numărul de accidente.
Permisul pentru categoria B, bun şi pentru motociclete. Schimbarea apare într-un proiect de lege care a trecut deja de Senat şi presupune ca şoferii să respecte câteva condiţii în plus şi pot trece de la patru roţi la două.
Trecerea de la patru roţi la două roţi se va face mult mai uşor.
Cei care deţin permis de conducere pentru categoria B vor putea conduce şi astfel de motociclete, cu o capacitate de 125 cm cubi şi neapărat, cu transmisie automată., transmite observatornews.ro
Şoferii trebuie să aibă 24 de ani împliniţi, să fii obţinut permisul categoria B cu cel puţin 3 ani înainte şi, obligatoriu, să facă dovada absolvirii a 15 ore la o şcoală de profil, pentru care ar trebui să plătească aproximativ 1.000 de lei.
În prezent, şoferii care au permisul pentru categoria B pot conduce motociclete şi scutere cu o capacitate cilindrică de 50 de cm cubi. Trecerea la motoare mai puternice ar putea fi însă un pas riscant.
Proiectul de lege a fost votat în Parlament în luna iunie. Preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea ordonanţei pe motiv că nu ar îmbunătăți siguranța pe drumurile publice.
(foto - observatornews.ro)
Și totuși… Ciucă a câștigat un oraș din județ
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Rezultate bombă la Botoșani, candidatul “fantomă” începe să câștige secții
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
SURPRIZA primului tur: Călin Georgescu votat masiv la Botoșani, este pe locul 2 după Ciolacu
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024