Legea privind sistemul unitar de pensii a fost modificată și publicată în Monitorul Oficial al României. Normativul intră în vigoare la trei zile de la publicare, respectiv în data de 25 iunie 2015. Noile modificări se referă la reducerile vârstei standard de pensionare.
Actul normativ va acționa pentru viitor iar noile prevederi se aplică înscrierilor la pensie începând cu data de 25 ale lunii în curs. Atunci, se produce transformarea pensiilor anticipate parțiale în pensii pentru limită de vârstă și a trecerilor de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă. Reducerea vârstei standard de pensionare se face pentru ani întregi lucrați în condiții de muncă.
„Elementul de noutate adus de această modificare constă în faptul că pentru persoanele care au realizat stagiu de cotizare în grupa I de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare operează în aceleași condiții ca pentru persoanele care au desfășurat activități în condiții speciale de muncă și/sau în alte condiții de muncă”, a declarat Marius Budăi, directorul executiv al Casei Județene de Pensii (CJP) Botoșani.
Mai exact, dacă până în prezent, reducerea vârstei standard de pensionare în situația persoanelor care au desfășurat activități în grupa I de muncă opera doar pentru minim 6 ani realizați în grupa I de muncă, conform noilor reglementări reducerea vârstei standard de pensionare operează pentru minim 2 ani realizați în astfel de condiții de muncă.
Un alt element de noutate constă în posibilitatea cumulării stagiilor de cotizare mai mici de 6 ani realizate în condițiile grupei a II a, respectiv în condiții deosebite, cu stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă/condiții speciale/alte condiții de muncă mai mici de 2 ani.
Botoșănean prins BĂUT la volan după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Dezbatere despre șansele USR la alegerile parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024