Ionuţ Mişa, secretar de stat din cadrul ministerului de Finanţe, a declarat că țigările se scumpesc din nou anul acesta.
Potrivit acestuia, acciza la țigări crește cu 1% de la 1 iunie și cu 2% de la 1 ianuarie 2018.
Potrivit oficialului, acciza totală la ţigarete creşte cu 1% de la 1 iunie 2016 şi cu câte 2% pe an până în 2022, începând cu anul viitor. La alte produse din tutun precum ţigările încălzite tutun fin destinat rulării de ţigarete, alte tutunuri de fumat, acciza creşte cu 2% de la 1 ianuarie 2018, urmând ca majorarea să se menţină până în 2022 inclusiv.
Modificările se vor face în Parlament prin amendarea OUG 3/2017, aflată acum la Comisia de Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor, în faza de raport. De asemenea, modificările sunt cuprinse în Raportul de Convergenţă aprobat vineri de Guvern şi care va fi trimis Comisiei Europene.
Potrivit aceleași surse, oficialii ministerului de Finanțe au negociat cu marii companii din industria de tutun un calendar de majorare a accizei cu câte 2% pe an până în 2022. (Sursa: Libertatea)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024