Anunțul a fost transmis de către actor pe rețelele de socializare.
George Burcea a anunțat că nu va mai juca în serialul fenomen „Wednesday”, care va reveni în curând cu sezonul 2. Actorul a spus pe scurt și care sunt motivele pentru care nu va mai face parte din distribuția serialului regizat de Tim Burton.
George Burcea a cunoscut celebritatea în Statele Unite ale Americii pentru rolul său din serialul „Wednesday”, însă acum și-a surprins fanii anunțând că nu va mai face parte din sezonul al doilea al producției.
Actorul, care a interpretat rolul majordomului Lurch în acest serial, a fost pe punctul de a-și continua colaborarea în următorul sezon, însă a decis să pună punct acestei etape și să se îndrepte către alte proiecte.
Motivele deciziei sale sunt legate atât de aspecte personale, cât și de management, însă George Burcea a ales să nu dezvăluie detalii suplimentare în acest sens, potrivit libertatea.ro.
Anunțul actorului român a fost făcut pe Instagram, unde a explicat că a luat decizia de a renunța la proiectul care i-a adus recunoașterea peste Ocean. Rolul lui George Burcea în serialul fenomen „Wednesday” a contribuit la creșterea vizibilității sale în industria cinematografică americană.
„Din motive personale și manageriale, am decis să nu mai fac parte din proiectul Wednesday, sezonul 2”, a scris George Burcea, pe Instagram.
„Wednesday” mută producția din România în Irlanda pentru sezonul 2, iar filmările vor începe în luna aprilie a acestui an, a confirmat Variety.
(Foto: Facebook)
ASTĂZI: Protest tăcut la Muzeul Județean pentru salarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: „Te Deum” la Uspenia pentru marele poet Mihai Eminescu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile