Sumele de bani vor putea fi cheltuite fără a avea obligația să-i folosească pentru a cumpăra o nouă mașină.
Potrivit unui proiect pus în dezbatere publică de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, românii care vor casa o mașină mai veche de 15 ani vor putea primi, de la primăria de care aparțin, un stimulent în valoare de 3.000 de lei, în cadrul unui nou program Rabla.
După cum a anunțat fusese anunțat încă din luna mai, în curând va apărea un nou program Rabla, numit, în mod neoficial, Rabla Local, diferit de cele două existente în prezent, respectiv Rabla Clasic, prin care pot cere bani de la stat pentru înlocuirea mașinilor vechi cu unele noi, mai puțin poluante, și Rabla Plus, destinat cumpărării de mașini electrice sau hibride.
Pentru ca Rabla Local să poată deveni funcțional curând, Ministerul Mediului a pus joi în dezbatere publică un proiect de ordin ce conține ghidul de finanţare a acestuia. În cadrul noului program Rabla, casarea unei mașini mai vechi de 15 ani va aduce 3.000 de lei proprietarului, acesta nefiind obligat să folosească banii pentru a cumpăra o mașină nouă, ci va putea să-i folosească după bunul plac, scrie Bugetul.ro.
Potrivit proiectului de ordin, cei ce vor dori să-și caseze mașina veche vor trebui să se adreseze primăriei de domiciliu. Pentru a putea cere stimulentul pentru casare, proprietarul unei mașini vechi va trebui să îndeplinească următoarele condiții:
-să aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care face solicitarea;
-să dețină un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective;
-să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și bugetul local;
-să nu folosească aceeași mașină pentru a obține diverse alte finanțări, inclusiv prin Rabla Clasic sau Rabla Plus;
-să nu aibă condamnări definitive pentru infracţiuni împotriva mediului.
E de subliniat faptul că la acest program de casare a mașinilor vechi nu vor putea participa și firmele, așa cum e cazul programelor Rabla Clasic și Rabla Plus.
Apoi, ghidul de finanțare stabilește și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească mașina pentru a putea fi casată prin viitorul program Rabla Local:
-să fie înregistrată în evidențele primăriei la care se face solicitarea;
-să aibă, la data solicitării, o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
-să aibă o normă de poluare Euro 3 și/ sau inferioară;
-să fie înmatriculată în România de cel puțin trei ani.
Cele două programe existente deja prin care se pot cere bani de la stat pentru cumpărarea de mașini noi, Rabla Clasic și Rabla Plus, au o sesiune nouă de înscrieri, ce a fost prelungită recent și care se va încheia pe 31 iulie 2022.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024