Ruta alternativă Suceava - Botoșani se va face în două etape.
O porțiune a viitoarei rute alternative Suceava – Botoșani, pentru care s-a și construit un nou pod peste râul Suceava, ar putea fi funcțională chiar din vara acestui an.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat miercuri că a fost desemnat câștigătorul licitației de amenajare a acestei rute alternative, iar contractul cu asocierea de firme care a oferit cel mai bun preț poate fi semnat în 10 zile dacă nu apar contestații.
Oferta desemnată câștigătoare este cea a asocierii SC Florconstruct – Calcarul SA – Drupo SRL, în valoare de 8,710 milioane lei, conform Monitorul de Suceava. Următoarea ofertă ca valoare este de 9,2 milioane lei, în vreme ce oferta cea mai scumpă este de 11,4 milioane lei.
În ideea că semnarea contractului nu va fi blocată de contestații, edilul sucevean vrea să propună constructorului să înceapă lucrările în sens invers – de la pod spre legătura cu Calea Unirii.
”Podul de peste râul Suceava va fi gata de la 1 Mai. Vom cere contractorului să înceapă lucrările în sens invers, de la pod către Apeductului, pe unde trece primul tronson, astfel încât avem toate șansele ca de la începutul verii să fie circulabilă o porțiune, cea care face legătura cu strada Mirăuți. Respectiva variantă de circulație va fi permisă doar mașinilor sub 3,5 tone, care vor putea pleca din Centru și să ajungă pe strada Energeticianului, aproape de fosta Termica, ocolind eventualele blocaje de circulație de pe Calea Unirii. De acolo sunt mai multe variante de circulație, inclusiv care ajung pe DN 29, în zona Avicola, sau pe la Școala Generală de la Plopeni”, a explicat, potrivit sursei citate, Ion Lungu.
Ruta alternativă Suceava – Botoșani, se va face în două etape – prima de la intersecția Calea unirii cu Traian Vuia până la pod, iar în etapa II, de la pod până la DN 29.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024