Se schimbă modul de plată a zilelor de concediu.
Cei care trebuie să aibă grijă de o persoană pot beneficia acum, în funcție de situație, de indemnizație de asistent personal, indemnizație pentru îngrijitorul informal, concediu de îngrijitor pentru persoane grav bolnave și de concediu pentru îngrijirea bolnavului de cancer.
Potrivit unei ordonanțe de modificare a Codului muncii, zilele de concediu de îngrijitor trebuie plătite de acum de angajatori. Prevederea expresă tranșează astfel controversele din practică, cu toate că vine cu o considerabilă întârziere, fiind adoptată la trei luni după anunțarea măsurii.
OUG nr. 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Codului muncii a fost pus în dezbatere la Ministerul Muncii acum trei luni, dar a fost aprobată abia pe 24 mai și publicată pe 25. Printre multe prevederi care vizează legea dialogului social, ordonanța pune capăt controverselor privind plata sau neplata zilelor de concediu de îngrijitor.
„Alineatul (3) al art. 1521 alin (3) se modifică si va avea următorul cuprins:
(3) Pe durata perioadei prevăzute la alin (1) salariații au dreptul la zile libere plătite, care nu se includ în durata concediului de odihnă anual și se constituie vechime în muncă și în specialitate”, prevede noua OUG, care produce deja efecte.
Asta după ce un răspuns emis de Ministerul Muncii stabilea că nu consideră concediul de îngrijitor ca fiind unul plătit, în timp ce conducerea Inspecției Muncii era de părere că zilele trebuie plătite.
Concediul de îngrijitor este concediul acordat salariaţilor în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude (fiul, fiica, mama, tatăl sau soţul/soţia unui salariat) sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave. Introdus în legislația noastră anul trecut, reprezintă transpunerea unui drept stabilit printr-o directivă europeană. Deși directiva nu spune, negru pe alb, că acest tip de concediu este sau nu plătit, lasă statelor la dispoziție să stabilească acest lucru, conform avocatnet.ro.
Este o soluție ce există de ceva vreme în legislație, fiind destinată îngrijirii unei persoane cu handicap, indiferent de vârsta acesteia. Mai exact, după cum este definit de Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, asistent personal al persoanei cu handicap grav este “persoana care supraveghează, acordă asistență și îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap”.
Potrivit legii, părinții sau, după caz, reprezentanții legali ai copilului cu handicap grav, persoana sau familia care a primit în plasament un copil cu handicap grav, adulții cu handicap grav ori reprezentanții legali ai acestora, cu excepția celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal și primirea unei indemnizații lunare.
Indemnizația lunară are valoare egală cu cea a salariului net al asistentului personal gradația 0, stabilit potrivit prevederilor legale care reglementează nivelul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, adică puțin peste 1.500 de lei.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024