Botoşănenii care s-au pensionat anticipat parțial din 2011 și până la mijlocul anului trecut vor putea cere recalcularea pensiilor începând de joi, conform unui act normativ apărut luni în Monitorul Oficial.
În acest fel, parlamentarii se revanșează față de persoanele care n-au apucat la pensionare condițiile mai favorabile introduse în iulie 2016. Recalculările se vor face doar la cerere, iar pensiile mărite vor fi acordate pentru viitor, nefiind vorba de nicio plată retroactivă.
Legea nr. 216/2017 pentru completarea articolului 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost publicată luni în Monitorul Oficial și se va aplica efectiv începând de joi.
Persoanele pensionate anticipat parțial în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 vor putea să ceară recalcularea pensiilor. Mai exact, este vorba de cei care au cerut pensia anticipată parțială de la data intrării în vigoare a actualei Legi a pensiilor și până la momentul schimbării modului în care se calculează aceasta. La data de 17 iulie 2016, modul în care este calculată pensia anticipată parțială a fost schimbat semnificativ, astfel că persoanele care au cerut pensionarea de la acea dată au beneficiat și beneficiază de condiții mai avantajoase, potrivit Ştiri pe surse.
„Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parțială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alin. (4) (este vorba de noul mod de calcul - n. red.). Recalcularea (...) se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului”, prevede Legea nr. 216/2017.
Atenție! Recalcularea va fi valabilă doar pentru persoanele care, până în luna depunerii cererii de recalculare, n-au îndeplinit condițiile de pensionare pentru limită de vârstă. De ce? Pentru că la îndeplinirea condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă pensia anticipată parțială oricum este recalculată din oficiu și este mărită.
Începând din 17 iulie 2016, „cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare (...)”, dispune acum Legea pensiilor, făcându-se referire la următoarele reduceri:
Stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare: Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare:
până la un an 0,50%
peste un an 0,45%
peste doi ani 0,40%
peste trei ani 0,35%
peste patru ani 0,30%
peste cinci ani 0,25%
peste șase ani 0,20%
între șapte și opt ani 0,15%
Până la data de 16 iulie 2016, actul normativ stabilea că „cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă”.
Așadar, pensia anticipată parțială este calculată acum în funcție de anii munciți în plus față de stagiul complet de cotizare, în trecut fiind aplicată o diminuare a pensiei cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, indiferent de anii ce depășeau stagiul complet. În baza noului mod de calcul, pensiile anticipate parțiale sunt mai mari decât cele stabilite în baza vechiului mod de calcul.
Inițiatorii Legii nr. 216/2017 au motivat că măsura propusă are drept scop eliminarea diferențierii aplicate beneficiarilor de pensii anticipate parțiale, pentru restabilirea egalității de tratament. Pensia anticipată parțială poate fi solicitată cu cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Opțiunea este valabilă doar pentru persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare și pentru cele care au depășit stagiul complet cu până la opt ani.
Stagiul complet de cotizare este, potrivit Legii nr. 263/2010, de 35 de ani și pentru femei, și pentru bărbați. În cazul bărbaților acesta deja a fost atins, însă în cazul femeilor încă se mai fac creșteri eșalonate, urmând să se ajungă la 35 de ani abia în ianuarie 2030. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei. De asemenea, la bărbați deja se aplică această vârstă, iar pentru femei va fi valabilă, în urma creșterilor eșalonate, din ianuarie 2030.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile