Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, un proiect care modifică legea pensilor.
Astfel persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011- 16 iulie 2016 urmează să beneficieze de recalcularea pensiei.
"Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011- 16 iulie 2016, beneficiază de recalcularea pensiei prin aplicarea prevederilor alineatului (4)", potrivit proiect de Lege pentru completarea articolului 65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat de Camera Deputaţilor.
Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, potrivit alineatului (4) al articolului 65 din actuala Lege a pensiilor publice.
Recalcularea pensiilor se va face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului.
De recalcularea pensiilor vor putea beneficia persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Camera Deputaţilor este for decizional. (Sursa: Observator)
Botoșănenii mai răi în 2025: Polițiștii au pus cătușe la 11 persoane în doar o săptămână
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Fast and Furious pe drumurile din Botoșani: CE viteză a fost înregistrată în județ
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Divorț marcat de violență: Botoșăneancă amenințată cu moartea de soț
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
APIA Botoșani: ANUNȚ privind stadiul autorizării plăților aferente anului de cerere 2024
Redacția Botoșăneanul
Jan 20, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile