Modificarea programului a fost necesară, dat fiind contextul unui ritm continuu de creștere al numărului pasagerilor care aleg serviciile oferite de aeroport.
Reprezentanţii Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava au transmis că începând de luni, 1 Iulie 2019, Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” va avea un program de funcționare permanent. (H24)
Reprezentanţii Aeroportului din Suceava reamintesc că zborul către Londra Luton va opera noaptea, respectiv va ateriza la Suceava la 03:45 și va decola spre Londra Luton la 06.10, zilnic, până în data de 16 Septembrie.S-a dorit, pe această cale, decongestionarea fluxului de pasageri, atât în zona de check-in, în zona de îmbarcare, precum și traficul rutier din timpul zilei, aeroportul sucevean depășindu-și deja capacitatea de procesare.
Pentru a putea susține creșterea traficului aerian, dezvoltarea infrastructurii de aeroport rămâne o prioritate, lucrările la extinderea terminalului fiind în desfășurare, transmit, conform Suceava smartpress, reprezentanţii Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN de ceaţă şi polei : Vizibilitate tot mai scăzută
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Blocada de seară: Amenzi pentru drifturi și viteză, polițiștii au răscolit puțin și barurile
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Se caută doi tineri medici pentru Urgențe, candidații dau examenul la Iași
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Jandarmii botoșăneni, la ceas de bilanț: Mii de amenzi date, an cu o sumedenie de misiuni
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Panouri publicitare dezafectate din mai multe zone ale orașului
Redacția Botoșăneanul
Jan 23, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile