Camerele de control fixe pentru verificarea rovinietei vor deveni, de la începutul lui 2019, şi radare. Aşa suna o ştire care a fost intens citită şi comentată în luna noiembrie a anului trecut.
Informaţia a fost lansată oficial inclusiv de către Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, fiind precizate inclusiv locaţiile în care se află aceste camere. Proiectul nu a fost pus în practică de la 1 ianuarie 2019 şi nici nu sunt şanse să fie pus în aplicare prea curând. Se pare că au fost multe presiuni şi interese pentru ca aceste camere fixe să nu devine şi radare, cel puţin nu în viitorul apropiat.
Poliţia Rutieră a semnat un protocol cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi urma să folosească aceste camere de monitorizare şi control cu rol de radare fixe, relatează Monitorul de Suceava. Conform proiectului, un autovehicul care va rula cu o viteză mai mare decât cea maximă admisă va fi înregistrat de un senzor atunci când roţile din faţă ale autovehiculului vor ajunge la senzorul din asfalt.
Următorul pas era ca aceleaşi camere să fie folosite şi la depistarea şi sancţionarea transportatorilor care circulă cu greutate depăşită. Deocamdată, cert este că aceste puncte de control rămân doar pentru verificarea automată a rovinietei.
Lista cu localităţile şi drumurile publice din Moldova pe care sunt instalate camere pentru controlul rovinietei este următoarea:
Suceava: DN 17 Vama, DN 2 Iacobeşti
Bacău: DN 11 – Sănduleni, DN 15 – Gârleni, DN 2 - Nicolae Bălcescu
Botoşani: DN 29 - Baisa
Galaţi: DN 25 – Şendreni, DN 26 – Vânători, DN 24 - Cosmeşti
Iaşi: DN 28 – Leţcani, DN 24 – Popricani, DN 2 – Moţca
Neamţ: DN 15 – Vaduri, DN 15 - Călugăreni
Vaslui: DN 24 – Crasna, DN 24B - Râşeşti
Vrancea: DN 23 – Vulturu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024