Acțiunea de astăzi face parte din seria manifestărilor dedicate Veteranilor de Război.
Cu ocazia Zilei dedicate Veteranilor de Război, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă i-a acordat astăzi veteranului de război, Maior în retragere, Ioan Lungu, o Plachetă de Onoare, în semn de respect și prețuire pentru eroismul și sacrificiul de care a dat dovadă în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Reprezentantul Guvernului în Botoșani s-a deplasat, împreună cu comandantul Garnizoanei Botoșani, locotenent colonel Ovidiu Damian, la domiciliul lui Ioan Lungu, din municipiul Botoșani, unde i-a înmânat distincția.
”Întâlnirea cu domnul maior în retragere Ioan Lungu a fost una emoționantă și pentru mine și pentru domnia sa. Un om care și-a ghidat întreaga viață după principii și valori patriotice, de la care avem foarte multe lucruri de învățat. Dumnezeu să-l binecuvânteze!”,
prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, îi invită pe botoșăneni să participe la evenimentul ce va avea loc sâmbătă, 29 aprilie 2023, pentru a marca "Ziua Veteranilor de Război".
Astfel, sâmbătă, 29 aprilie 2023, începând cu ora 10:00, va avea loc ceremonia militară și religioasă prilejuită de Ziua Veteranilor de Război.
Evenimentul se va desfășura la Monumentul Eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial din municipiul Botoşani, dispus în intersecţia dintre strada Cuza-Vodă şi Calea Naţională, după următorul program:
- salutul Drapelului de luptă, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul judeţului Botoşani şi comandantul garnizoanei Botoşani, salutul detașamentului de onoare și ocuparea locului stabilit.
- Intonarea Imnului Naţional al României.
- Oficierea serviciului religios.
- Rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea ,, Zilei Veteranilor de Război” :
- Președintele “Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război ” filiala Botoşani;
- Prefectul Județului Botoșani;
- Depuneri de coroane şi jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor.
- Realizarea dispozitivului de defilare şi defilarea detaşamentului de onoare.
Ziua Veteranilor de Război este marcată în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranității, integrităţii teritoriale şi a intereselor României. Titlul de ”veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie 1902.
Încă un primar decedat astăzi, mesaj din partea senatorului Doina Federovici
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Bodyguardul din Botoșani care îl apără pe Călin Georgescu și-a BĂTUT propriul tată
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Un botoșănean aruncă în general un kilogram de gunoi pe zi
Ramona Lupu
Jan 09, 2025
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile