Pe lângă drumul strategic care are o lungime de 106 km, alte artere care străbat județul Botoșani urmează să fie modernizate.
Licitațiile sunt deja deschise pentru patru din cele șase drumuri județene care vor fi finanțate cu fonduri prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Acestea sunt:
DJ 293 Coțușca – Ghireni
DJ 294C Manoleasa – Borolea
DJ 292 Corlăteni – Dimăcheni
DJ 208H Mănăstirea Vorona – Oneaga – Pădureni
DJ 291D Ibănești – Cristinești
DJ 282A Mășcăteni – Ionășeni
De asemenea, a obținut finanțare prin PNDL și podul de la Broscăuți care urmează să fie reabilitat.
„Toate aceste drumuri sunt prinse prin PNDL, contractul de finanțare este, din cele șase pentru patru am demarat procedura de achiziții pentru lucrări și mai sunt de făcut proiectele tehnice pentru Mănăstirea Vorona – Oneaga – Pădureni și Mășcăteni – Ionășeni. În maximul două luni de zile încheiem proiectele și la astea și organizăm licitațiile”,
Cătălin Gheorghian, director DJDP
Aceste drumuri se află în gestiune la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) din cadrul Consiliului Județean.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile