Câteva sute de mii de bugetari vor salariile mai devreme.
Vești bune pentru sute de mii de români, după ce s-a aflat că ziua de salariu pentru angajații din Educație a fost modificată în luna august, astfel că acești vor fi plătiți cu câteva zile mai devreme și banii vor intra pe card mai repede, scrie Media Flux.
Practic, lefurile profesorilor vor intra pe carduri în ziua de 11 august, cu trei zile mai devreme, asta după pentru că ziua normală de salariu se va suprapune cu minivacanța din perioada respectivă.
Astfel, salariile aferente lunii iulie 2023 pentru profesorii și angajații din sistemul de Învățământ vor fi achitate pe data de 11 august, potrivit unui ordin al ministrului Finanțelor. Ordinul nr. 2241 din 21 iulie 2023 urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Măsura a fost luată în contextul în care data de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) este zi liberă legală.
Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.
„c) în cazul ordonatorilor principali de credite și al instituțiilor publice din subordinea acestora pentru care data plății salariilor prevăzută în anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 86/2005, cu modificările și completările ulterioare, este data de 14, respectiv 15, plata se efectuează în data de 11”,
se arată în ordinul respectiv semnat de Marcel Boloș.
Pe 14 iulie, angajații din Învățământ au primit salariile majorate, conform ordonanței de urgență nr. 57 din 2023. Aceste majorări vin ca urmare a grevei din perioada mai-iunie. Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.
De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.
„Art. III – (2) Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.
(3) Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024.”
Sindicatele din Învățământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, au cerut ministrului Educației plata corectă a personalului nedidactic, potrivit ordonanței de urgență nr. 57/2023. Acestea au semnalat că „aplicația EduSal este cea care calculează greșit salariile colegilor noștri – personal nedidactic.”
Reprezentanții angajaților din Învățământ au solicitat ministrului Muncii să trimită o adresă prin care să clarifice cum se calculează corect salariile majorate ale personalului nedidactic. Personalul nedidactic înseamnă paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști, iar pentru toți aceștia banii de salariu vor fi suplimentați.
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Vlad Chiricheș a spus ce s-a întâmplat cu FCSB în eșecul de la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Călin Georgescu și Elena Lasconi merg în turul doi
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024