Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a făcut anunțul cu privire la acordarea acestor tichete.
ANAF a anunțat noi vouchere ce vor fi oferite românilor începând cu data de 1 ianuarie 2024. Vor fi implementate noi tichete cu care vor fi remunerați cei care prestează activități casnice în casele unei familii sau ale unui persoane singure. În cadrul multor gospodării, aceste servicii sunt plătite la negru, așa că astfel de vouchere vin în ajutorul beneficiarului și prestatorului, pentru ca lucrurile să decurgă conform legii. Voucherul va avea o valoare nominală de 15 lei, care va putea fi ajustată anual. Transferul acestor tichete este total interzis, scrie Cancan.
Aceste tichete sunt emise pentru activități care includ serviciile de curățenie și igienizare, spălatul și călcatul rufelor, serviciile de croitorie, serviciile de preparare a hranei, serviciile de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent. Prin aceste vouchere pot fi remunerate și activități pentru cei care exercită ocazional profesia de bonă. Între beneficiarul casnic și prestator trebuie stabilit numărul de ore, dar și volumul de muncă. De precizat este că prestarea serviciilor casnice nu poate depăși 12 ore, respectiv 6 ore pentru cei cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani.
Valoarea nominală a tichetului de activităţi casnice este de 15 lei și poate fi actualizată anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Tichetele de activităţi casnice nu sunt transferabile, nu pot fi utilizate pentru achiziţia altor bunuri și servicii și pot fi utilizate numai de către prestatorul casnic ale cărui date sunt completate pe acestea. Tichetele de activităţi casnice pot fi preschimbate în bani de către prestatorul casnic în maximum 12 luni de la data primirii acestora, în numerar, la oricare dintre agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă sau la furnizorul de serviciu universal ori, după caz, prin ordin de plată/transfer în contul bancar indicat de către prestatorul casnic prin Platforma electronică de evidenţă a desfăşurării activităţilor casnice. Plata în contul bancar indicat de către prestatorul casnic se face în maximum 5 zile de la data solicitării preschimbării, arată ANAF.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024